Logodna, locuinţa de familie, instanţa de tutelă, dreptul la informare sau ajutorul acordat soţului divorţat pentru instalarea într-o nouă casă. Acestea sunt doar câteva dintre noutăţile pe care le instituie noul Cod Civil, intrat în vigoare de la 1 octombrie. Noul Cod cuprinde 2.664 de articole, faţă de 1.914 în vechiul Cod, potrivit lui Daniel Marius Cosma, purtător cuvânt Curtea de Apel Braşov. Vechiul Cod Civil data din 1864, fiind adoptat în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi având ca principală sursă de inspiraţie codul francez din 1804.
Noul Cod reglementează logodna
Una din noutăţile principale ale noului Cod este cea legată de logodnă. „În vechiul Cod, logodna nu era reglementată, acum ea devine o promisiune la încheierea căsătoriei. Nu este supusă unei formalităţi, dar, în cazul în care va fi ruptă abuziv, darurile sunt supuse restituirii celui care le-a dăruit, în termen de un an”, explică Marius Cosma. Mai mult, noul cod reglementează răspunderea pentru ruperea logodnei, cel care a rupt-o putând fi obligat la despăgubiri. În ceea ce priveşte căsătoria, noul Cod nu recunoaşte actul încheiat între persoane de acelaşi sex.
Soţii sunt obligaţi să locuiască împreună
„În ceea ce priveşte relaţiile personale (de familie), în noul Cod sunt reglementate clar îndatorirea soţilor de respect, fidelitate, sprijin moral, dar şi obligaţia de a locui împreună”, explică Daniel Marius Cosma. De asemenea, soţul nu are voie să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ, mai aminteşte sursa citată. În plus, dacă în vechiul cod, mandatarea celuilalt soţ în ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale era tacită, acum, acesta e reglementată.
Instanţa de tutelă poate opri soţul beţiv să vândă bunuri din casă
O altă noutate adusă de noul Cod Civil este instanţa de tutelă. „Nu se înfiinţea