Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norica Nicolai: Nu-i putem interzice declaraţiile politice lui Daniel Barbu

Publicat in Romania Libera, joi 13 iunie 2013 ·

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, a declarat, joi, că în activitatea Institutului Cultural Român nu sunt implicaşi nici ministrul Culturii, nici cel de Externe, scrie Mediafax.

Norica Nicolai a precizat, de asemenea, că, dacă este vorba despre punerea în discuţie a miniştrilor, există cazuri şi de la PSD şi de la PNL. "Conform legii, ICR este în subordinea Senatului, care numeşte şi revocă conducerea Institutului. Ministrul Barbu şi ministrul Corlăţean au implicare doar în activitatea bugetară a ICR, în măsura în care unele programe sunt susţinute de Ministerul Culturii şi de Ministerul de Externe", a declarat Nicolai.

Nicolai a mai fost întrebată cum vede afirmaţiile premierului Victor Ponta, care a criticat declaraţiile ministrului Culturii referitoare la cancelarul Angela Merkel.

Citeşte şi Ponta: La ICR lucrurile nu merg bine, astfel că trebuie luate măsuri, inclusiv politice

"Inclusiv la Bruxelles se fac astfel de comentarii şi domnul Barbu este om politic şi a făcut o declaraţie politică, ceea ce nu i-o putem interzice", a susţinut europarlamentarul PNL.

De asemenea, Norica Nicolai a susţinut că activitatea miniştrilor poate fi pusă în discuţie, dar această analiză ar implica inclusiv membri ai Cabinetului Ponta din partea PSD.

"Există miniştri în actualul Guvern, şi de la PSD, şi de la PNL, despre a căror activitate putem discuta indiferent de apartenenţa politică, dar ceea ce trebuie să avem, în primul rând, este guvernarea efectivă", a afirmat Nicolai.

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor Culturii şi Afacerilor Externe ca, împreună cu membrii comisiei de specialitate a Senatului, să analizeze activitatea Institutului Cultural Român (ICR) şi să se propună măsuri, inclusiv politice, deoarece "lucrurile nu merg bine" la această instituţie.

"O să vă rog ca, împreună cu comisia de specialitate de la Senat, să

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°