Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiza spectrala a Romaniei (5).

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 30 aprilie 1999 ·

•Ce fel de elite?

In nici un sistem politic, nu conduce efectiv poporul, ci o minoritate care concentreaza puterea politica si/sau economica. Diferenta dintre sistemele totalitare si cele fondate pe democratia reprezentativa este aceea ca, in cele dintii, elitele conducatoare "se auto-aleg", in vreme ce, in cele din urma, acestea sint alese de populatie la diferite intervale de timp. Primele au tendinta sa se eternizeze, celelalte se reinnoiesc prin procesul rotatiei la guvernare, in plan politic, si prin jocul pietei libere, in plan economic. O alta distinctie esentiala conta in faptul ca in societatile democratice elita este divizata. In conceptia lui Raymond Aron, citat de autorii cartii Fetele schimbarii. Romanii si provocarile tranzitiei; elitele societatii moderne democratice sint constituite din: personalul politic, marii functionari civili si militari, gestionarii muncii colective (privati ori publici), conducatorii de mase (liderii). Esential este faptul ca nu exista o perfecta suprapunere intre elitele politice si cele economice, ele doar interferind punctual.

In schimb, in societatile totalitare de sorginte comunista elita este unificata, avind tendinta de a instaura o putere totala si de nimic limitata. Problema care se pune este ce fel de elite are Romania dupa aproape zece ani de tranzitie dinspre "socialismul real" spre capitalism.

Primul semnal de ingrijorare provine din constatarea politizarii extreme a elitei economice in toata aceasta perioada. Autorii studiului constata fara dubii ca "pedeserizarea" si "algoritmizarea" nu au fost niste inventii ale presei, ci realitati constante. Circa 73% din conducatorii institutiilor de stat si ai regiilor autonome sint membri ai unuia din partidele aflate la guvernare. In institutiile cele mai importante (numar de angajati, buget etc.) aceasta pondere urca la 79%! Avem de-a face

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°