Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecţie 3D Top Gear, sâmbătă, la deschiderea sezonului de schi de la Predeal

Publicat in Adevarul, vineri 27 decembrie 2013 ·

BBC Worldwide va marca premiera Top Gear’s Top 41 pe BBC Knowledge România, printr-o proiecţie 3D pe pârtia Clăbucet din Predeal, o experienţă unică atât pentru iubitorii de maşini, cât şi pentru împătimiţii sporturilor de iarnă.

Evenimentul inedit va avea loc în seara zilei de 28 decembrie, la ora 18.00, cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului de schi 2013-2014 din Predeal, pe pârtia Clăbucet. Pe lângă evenimentul Top Gear la Predeal vor mai fi concursuri de schi, concerte în aer liber şi un foc de artificii.

Manifestările încep la ora 11.00 cu un concurs de schi alpin (slalom paralel băieţi şi fete), urmat, după premierea de la ora 13.00, de un concurs de snowboard. De la ora 15.15 are loc un concurs de snowmobile, iar de la ora 16.00 turiştii pot vedea o coborâre cu parapanta. Începând cu 16.30, timp de o oră, vor fi recitaluri de muzică cover şi un concert Dj Project. De la ora 17.30 au loc demonstraţii susţinute de şcolile de schi, Salvamont şi Jandarmeria Montană. După proiecţia Top Gear, de la ora 18.30 se va desfăşura o coborâre cu torţe a copiilor de la Liceul „Mihai Săulescu“ din Predeal pe melodia '10' a lui Florin Chilian. Seara se va încheia cu un foc de artificii.

Mesaje pe maşină

În spaţiul BBC Knowledge amenajat la baza pârtiei, turiştii vor avea ocazia să-şi scrie urările pentru noul an pe o maşină specială. De asemenea, BBC Knowledge va lansa aplicaţia Câte gânduri bune încap pe maşina BBC Knowledge?, disponibilă pe pagina oficială de Facebook BBCKnoledge Romania. În acest fel, cei care nu vor ajunge la munte vor putea să-şi scrie urările prin intermediul noii aplicaţii, iar cele mai creative 41 dintre acestea se vor regăsi pe maşina BBC Knowledge.

BBC Knowledge va difuza în exclusivitate, începând cu data de 6 ianuarie 2014, de la ora 22.00, seria Top Gear’s Top 41, o retrospectivă a celor mai bune 41 de momente di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 33 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°