Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce gală e mai tare ca Oscarul?

Publicat in Dilema Veche, joi 31 martie 2011 ·

Personalitate marcantă a secolului al XX-lea, Mihail Gorbaciov este cunoscut drept „omul care a schimbat lumea”. Ultimul conducător al Uniunii Sovietice (1985-1991) a jucat un rol important în căderea Cortinei de Fier şi încheierea Războiului Rece, fapt ce i-a adus, în 1990, Premiul Nobel pentru Pace.

Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a născut pe 2 martie 1931 în Privolnoje, Uniunea Sovietică. În 1952 a intrat în Partidul Comunist, iar în 1955 a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moscova. Doisprezece ani mai tîrziu, în 1967, obţine şi diploma de agronom-economist, la Facultatea de Economie a Institutului Agricol din Stavropol. Începînd cu anii ’80 ocupă poziţii importante în organele superioare de conducere a partidului, iar în 1985 este ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, poziţie pe care o va ocupa pînă în anul 1991. În 1998 – anul în care Gorbaciov introduce noţiunea de glasnost (un pas esenţial în slăbirea controlului guvermental asupra sistemului sovietic şi acordarea libertăţii de exprimare) –, revista Time îl desemnează Omul Anului. În 1992, devine fondator al Fundaţiei Gorbaciov – Fundaţie Internaţională pentru Studii Socio-economice şi Politice.

Pe 30 martie 2011 a avut loc la Londra – la Royal Albert Hall –, Gala Aniversară dedicată lui Mihail Gorbaciov, care a împlinit anul acesta 80 de ani. Corespondentul BBC Bridget Kendall reia, pe scurt, evenimentul de aseară, iar The Guardian ne prezintă desfăşurarea galei în imagini.

Cu Sharon Stone şi Kevin Spacey drept gazde, gala a avut invitaţi de marcă: fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa; preşedintele Israelului, Şimon Peres; fostul ministru britanic pentru Afaceri Externe, David Owen, precum şi VIP-uri – Arnold Schwarzenegger, Goldie Hawn, Milla Jovovich, Shirley Bassey etc.

În cadrul ceremoniei, s-au acordat trei premii altor t

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 53 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 30 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 15 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 47 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°