Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a lansat harta reciclării pentru Bucureşti şi Ploieşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 mai 2011 ·

Asociaţia ViitorPlus a demarat, astăzi, alături de GDF SUEZ Energy, proiectul pilot „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, care vizează educarea localnicilor din zona Măneciu-Cheia, care apoi să se implice în acţiuni de curăţare a regiunii.

Aceasta este prima etapă a unui proiect pe care asociaţia îl vrea extins la nivel naţional şi prin care îşi propune să rezolve problemele de mediu stringente din România, şi anume colectarea selectivă a deşeurilor şi curăţarea zonelor de agrement.

În ce constă proiectul pilot: educarea, informarea şi sensibilizarea locuitorilor din zona Valea Teleajenului şi a turiştilor privind necesitatea colectării deşeurilor în spaţiile special amenajate în vederea reciclării şi păstrării curăţeniei; în acest sens, în luna aprilie, 1000 de elevi din zona respectivă -reprezentând peste 60% din elevii care studiază în Măneciu- au participat la sesiuni educaţionale privind aceste aspecte;

lansarea şi distribuirea Hărţii Reciclării în varianta tipărită şi on-line– un instrument inedit şi util care vine în întâmpinarea nevoilor de informare a populaţiei cu privire la centrele de colectare a deşeurilor din zonele oraşelor Bucureşti şi Ploieşti;

acţiunea de igienizare a a zonelor de agrement de pe Valea Teleajenului din data de 11 iunie.

Astăzi, ViitorPlus a lansat şi o hartă electronică a reciclării, un instrument practic şi util locuitorilor şi turiştilor din oraşele Bucureşti si Ploieşti. O dată la şase luni, adresele punctelor de colectare indicate pe Harta Reciclării vor fi verificate pe teren, complet sau prin sondaj.

România colectează anual doar 1% din deşeuri în vederea reciclării acestora, în condiţiile în care ţinta ţărilor membre ale Uniunii Europene este de a recicla 50% din deşeurile menajere până în 2020 .

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 46 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 53 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°