Vizita distinsei doamne...

Ana de Bourbon-Parma a avut şansa să devină „regină a României" într-un moment în care soţul său părăsise tronul pe care i-l lăsaseră moştenire strămoşii săi Hohenzollerni, transferaţi în Principate de mai puţin de o sută de ani pentru a potoli rivalităţile dintre feluriţii pretendenţi pământeni . Îl părăsise într-un moment în care devenise deja o stranie excepţie de la regula pe care o aplicaseră ruşii în teritoriile pe care le preluaseră în conformitate cu tîrgul de la Yalta - aceea de a instaura „republici populare". Or, la peste doi ani de la „eliberare". România continua să fie un regat cu un guvern proco-munist şi cu un suveran aureolat de cea mai înaltă distincţie oferită de Stalin doar cîtorva dintre contemporanii săi - Ordinul Victoria. Plecat pe drumul pribegiei, Mihai cel care domnise deja de două ori. Nu cred să-şi mai fi imaginat că va apuca şi o a treia întoarcere pe tronul României, înclin chiar să cred că pe măsura trecerii timpului, însăşi ideea unei întoarceri în România trebuie să fi devenit tot mai improbabilă. Aşa cum improbabilă rămînea, pentru o mare parte a lumii, posibilitatea unei schimbări în partea încăpută pe mâinile făuritorilor fericirii mondiale. Schimbarea din România l-a luat pe neaşteptate pe paşnicul locatar de la Versoix. Reacţiile sale au fost tîrzii şi timide. Prima sa tentativă de revenire în ţară s-a izbit de un „veto" hotărît al noilor autorităţi, confruntate cu turbulenţa străzii şi fluiditatea politică a momentului. A doua tentativă a avut un final inutil de violent. Ambele au alimentat din plin frustrarea unei categorii care a antrenat curiozitatea altora, conducînd în final la episodul regal de la Paştele trecut, cînd a părut că sentimentele monarhiste au cuprins brusc şi ireversibil o majoritate activă. Sondajele de opinie au fost însă dure, creşterea cifrîndu-se la doar cîteva proc