E limpede, aşadar, că introducerea votului uninominal e, ca tot ce ţine de social-politic, o măsură ce nu poate fi decisă fără o atentă cumpănire atăt de către partide, căt şi de către alegători.

Am căzut de acord cu Ion Iliescu, duminică după-amiază, la Zig-zag cu Ion Cristoiu, de pe Antena 3, că votul uninominal are avantaje şi dezavantaje. Avantajul unei concentrări mai mari a partidelor pe numele celor desemnaţi drept candidaţi; al unei mai strănse relaţii intre alegători şi parlamentari; al unei posibile reduceri a fragmentarismului pe scena noastră politică. Sunt insă şi dezavantaje, indiscutabil mai multe şi mai mari decăt avantajele. De ele au ţinut cont majoritatea statelor din Uniunea Europeană, care nu l-au preferat sau, dacă il au, sunt in curs de a-l mai imblănzi. Cel mai semnificativ mi se pare polarizarea nefirească a scenei politice, avănd drept punct maxim bipartidismul, valabil doar in SUA şi Anglia. Tendinţa lumii moderne e de a da posibilitate şi minorităţilor să se exprime. Dacă la nivel mondial se depun eforturi, unele chiar exagerate, ca minorităţile etnice, religioase sau chiar sexuale să aibă un cuvănt de spus, cum să nu ne punem problema dacă nu cumva e periculos să reducem la tăcere minorităţile politice. Votul uninominal riscă să scoată din viaţa politică formaţiuni in care categorii largi ale cetăţenilor işi regăsesc interesele şi punctele de vedere. Istoria ne dovedeşte insă că nimic nu e mai periculos pentru o democraţie ca imposibilitatea unei idei să-şi aibă expresia in viaţa politică. Acestui dezavantaj, deja semnalat in Europa modernă, trebuie să-i adăugăm dezavantaje ţinănd de realităţile Romăniei de azi, definită printr-o slabă conştiinţă politică a multor cetăţeni. Pănă şi votul de la locale s-a dovedit favorizant in multe locuri pentru alegerea unor primari incapabili sau corupţi, din simplul fapt că au ştiut