În 15 noiembrie 1994 s-a împlinit un veac de când, la Timişoara, avea să-şi înceapă activitatea un maestru în arta fotografică; faima se va răspândi, la scurt timp, în aproape întregul imperiu Austro-Ungar

Încă din 10 noiembrie 1894, gazeta “Neue Temeswar Zeitung” îşi anunţa onoraţii cititori despre remarcabilul – pe atunci, eveniment, menţionând data şi locul unde urma să se deschidă “modernul atelier de fotografie, Kossak”.

Cei ce şi-au petrecut copilăria şi tinereţea în Timişoara anilor 50, îşi mai amintesc, desigur, de firma montată - şi rămasă câţiva ani şi după naţionalizarea din 1948 – pe acoperişul clădirii din Piaţa Sf. Gheorghe (fost Vasile Roaită, până în 1989). Şi astăzi se mai vede marea ramă din fier forjat, frumos ornamentată, - unde erau montate literele de o şchioapă care formau numele maestrului fotograf. În acea clădire se găseau atât locuinţa (având şi camere de închiriat, ocupate în special de către tinerii ofiţeri ce îşi făceau serviciul la marea cazarmă Transilvania, aflată în imediata apropiere), cât şi - la ultimul etaj – atelierul (devenit ulterior Studio fotografic după cooperativizare).

Instalarea atelierului fotografic la ultimul etaj nu era întâmplătoare, ci dictată de raţiuni exclusiv profesionale. (De altfel, aceasta era o regulă generală pentru orice atelier foto, din acele timpuri). Poate că cititorii se vor întreba: Din ce motive? După cum se ştie, pentru a „ieşi” o poză bună (ne referim exclusiv la cele de tip “portret”, individuale ori de grup) e nevoie de lumină. Or, în vremea de atunci, singura sursă de lumină pentru fotografi era cea a zilei (fie senină, fie înnorată, - aceasta fiind chiar preferată; vom vedea de ce).

Atelierul foto Kossak la începutul secolului XX Sursa foto: Arhivele Naţionale ale Ungariei - Timişoara de altădată

Dar, pentru un portret fotografic, lumi