Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat cu tumoare de 8 centimetri la creier, operat cu succes, pro bono, în Capitală

Publicat in Mediafax, luni 10 iunie 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care şi-ar fi putut pierde complet vederea din cauza unei tumori la baza creierului, a fost operat cu succes în Capitală, intervenţia foarte dificilă durând aproximativ şapte ore, a anunţat dr. Sergiu Stoica, şeful echipei de chirurgi care a lucrat pro bono.

Pacientul, care fusese diagnosticat cu craniofaringiom recidivant de opt centimetri, a fost operat la Spitalul Euroclinic din Reţeaua Privată de Sănătate "Regina Maria", de către o echipă interdisciplinară (ATI, neurochirurgie).

Craniofaringiomul - care se dezvoltă la baza craniului în regiunea şeii turceşti, în aproprierea glandei hipofizare - este o tumoare benignă, care însă se poate comporta agresiv prin creşterea continuă, comprimând structurile din vecinătate, cum ar fi nervii optici, glanda hipofiză şi hipotalamusul.

"Scopul intervenţiei chirurgicale a fost îndepărtarea unei porţiuni cât mai mari din tumoare pe de o parte, iar pe de altă parte ameliorarea sau cel puţin prezervarea funcţiei glandei hipofize şi a vederii. Majoritatea craniofaringioamelor pot fi excizate fie pe cale transfenoidală prin fosele nazale, fie printr-o craniotomie. În cazul pacientului de 36 ani, toate datele medicale au indicat craniotomia ca fiind soluţia optimă. Deoarece pacientul fusese operat în două alte rânduri pe cale transfenoidală, anatomia locală era modificată cu ţesuturi fibrotice, cicatriciale, ceea ce ar fi îngreunat suplimentar accesul. De asemenea, pentru a proteja cât mai mult nervul optic stâng care era mai puţin compromis, s-a decis ca intervenţia să se facă prin partea dreaptă a tumorei, ceea ce a garantat o lezare cât mai mică a acestor structuri nervoase", a explicat dr. Stoica.

Pentru intervenţie, s-a utilizat un microscop de mare putere, care a asigurat o vizualizare adecvată a structurilor nervoase, şi s-a folosit instrumentar delicat de microc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 30 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 46 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 55 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 57 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°