Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un disident chinez a evadat din arestul la domiciliu şi îi cere premierului să oprească abuzurile împotriva familiei sale

Publicat in Gandul, vineri 27 aprilie 2012 ·

Chen Guangcheng, un celebru disident chinez care se afla în arest la domiciliu, împreună cu toată familia sa, de aproape doi ani, a reuşit să evadeze şi cere, într-un videoclip postat pe youtube, ca premierul chinez Wen Jiabao să investigheze abuzurile la care a fost supusă familia sa, precum şi corupţia oficialilor care l-au anchetat.

Disidentul a evadat din casa sa, dintr-o provincie din Estul Chinei – Shandong, şi a ajuns la Beijing, unde a fost ajutat de prieteni să se ascundă şi să filmeze protestul, relatează CNN.

„Au intrat în casa mea şi mai mult de 12 oameni mi-au luat cu asalt soţia. Au trântit-o la pământ şi au înfăşurat-o într-o cămaşă de forţă, bătând-o şi lovind-o cu picioarele ore întregi. La fel mi-au făcut şi mie”, a declarat acitivistul.

Chen Guangcheng este orb din copilărie, are 40 de ani şi este poreclit „Avocatul desculţ”. El este un autodidact, pentru că autorităţile chineze nu le permit orbilor să aibă acces la educaţie superioară. A devenit cunoscut la sfârşitul anilor ’90, când a făcut publice practicile abuzive ale autorităţilor chineze în ce priveşte planificarea familială. A fost arestat la domiciliu, în septembrie 2010, împreună cu soţia, fiica şi mama. Anterior, el a stat în închisoare.

În videoclipul postat astăzi pe internet, Chen spune că reacţia forţelor locale de ordine a fost „atât de crudă încât a adus mari prejudicii imaginii Partidului Comunist”. El îi cere premierului Wen să ancheteze acest caz.

Un prieten de-al disidentului, He Peirong, a povestit că acesta şi-a pregătit evadarea timp de luni de zile, stând în pat perioade lungi, pentru ca gărzile să nu se alerteze când ar fi văzut că nu se mişcă nimeni în casă mai mult timp.

După ce a evadat, disidentul şi-a contactat prietenii, care l-au dus cu o maşină la Beijing, unde l-au ascuns într-o casă. Există informaţii că familia disidentu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 37 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 42 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°