Trei dintre cele mai cunoscute castele din ţară, Bran, Peleş şi Corvinilor din Hunedoara, au atras în primele opt luni din acest an 414.000 de vizitatori, aproape de două ori mai puţin decât a atras un singur castel din Germania, respectiv Neuschwanstein (castelul lui Ludwig al doilea al Bavariei), potrivit unei analize a ZF, care a folosit datele trimise de operatorii castelelor.
Mai mult, încasările celor trei castele din România se ridică la circa 1,7 milioane de euro în primele opt luni ale anului, faţă de aproape 8 milioane de euro, cât înregistrează singur castelul german.
Deşi castelul Peleş din Sinaia a fost clasat pe poziţia a şasea, faţă de poziţia opt pe care o ocupă castelul Neuschwanstein, într-un top 15 al celor mai frumoase castele din lume, realizat de site-ul internaţional de turism opentravel.com, numărul de vizitatori şi veniturile sunt mult sub nivelul celor raportate de monumentul bavarez.
În perioada ianuarie-august anul acesta, castelele Peleş şi Pelişor au primit cu 30% mai puţini turişti comparativ cu perioada similară a anului trecut.
25% dintre turiştii care vin la Peleş sunt străini
"Muzeul Naţional Peleş a fost vizitat de 155.350 de persoane, faţă de 221.755 de vizitatori în perioada ianuarie-august anul trecut. Procentul de vizitatori străini s-a menţinut la aproximativ 25% din total vizitatori", au declarat reprezentanţii castelului. Anul acesta tarifele de vizitare ale castelului au fost dublate. Preţul unui bilet pentru un tur de parter este de 20 de lei de persoană (4,7 euro), în timp ce preţul unui tur extins (parter şi etajul unu) este de 50 de lei de persoană (12 euro), iar preţul unui tur complet (parter, etajul unu şi doi) este de 70 de lei de persoană (16,7 euro).
"Etajele unu şi doi ale castelului au fost deschise spre vizitare anul acesta, iar datorită diversificării tururilor, încasările ho