Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Cristian Tudorache, puştiul pasionat de tainele învăţăturii încă de la 5 ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Pasionat de limba română, engleză şi matematică, puştiul de doar 8 ani nu şi-a ieşit din ritm, chiar dacă este în vacanţă. Învaţă în continuare şi merge constant la pregătire în particular.

Cristian Tudorache a fost atras de cărţi încă din primii ani de viaţă. Nici nu împlinise 5 ani şi ştia să citească şi să socotească. Iniţial, părinţii au fost uimiţi de capacităţile sale intelectuale, însă cu timpul s-o obişnuit cu stilul său de a deprinde informaţii noi.„ Nu m-a obligat nimeni să învăţ, pur şi simplu, am fost atras de lucrurile inedite şi mi-a plăcut să le reţin“, a mărturisit Cristian Tudorache. Chiar dacă se află în vacanţă, nu a încetat să pregătească. A reuşit să înveţe şi tabla înmulţirii, deşi abia de la toamnă va fi elev în clasa a-II-a. În primul an de şcoală a participat la mai multe concursuri„Cangurul“, unde a obţinut de fiecare diploma de excelenţă.„ Nu ştiu dacă el este cel mai bun copil, ştiu doar că este foarte receptiv şi silitor. Nu face nimic din ce nu i-ar plăcea, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure“, a precizat Violeta Tudorache, mama lui Cristian.

Ia lecţii de autoapărare

Sportul este o altă preferinţă a puştiului. Şi-ar dori să joace şi fotbal, dar, deocamdată, ia lecţii de autoapărare.„Mi se pare interesant să învăţ karate. De un an mă pregătesc la o sală de fitness, alături de mai mulţi colegi de vârstă mea. Mişcarea este foarte importantă şi nu strică să fiu oricând pregătit să ripostez, dacă este cazul“, a mai spus Cristian Tudorache. Băiatul este convins că acest lucru îi va fi util în viitor, mai ales că intenţionează să îmbrăţişeze o carieră în domeniul sportiv.

Micul cercetaş

Nici măcar duminica, puştiul nu stă în casă. Este înscris în Asociaţia Creştină de Cercetaşi„Sf.Gheorghe“ şi merge cu multă plăcere la cursuri.„ Suntem învăţaţi să protejăm natura, să nu fim răi unii cu alţii şi să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 10 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 11 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°