Continui sa ma servesc, periodic, de imbatabilul argument ca, in timp ce asii noii literaturi masturbat (pardon) mizerabiliste isi etaleaza infatuarile, exista, sint contemporani cu noi, scriu masiv citiva romancieri moderni (de virila strategie balzaciana, flaubertiana, daca vreti): Fawls, Lodge, Ewan, Coe, Barnes, Marias, Houellbecq. Acestia nu au nevoie de ajutorul ambasadelor lor din strainatate, ca sa fie tradusi peste tot in lume. Intelighentia romaneasca sufera periodic de recurenta maladie, exagerbata mai ales cind se decerneaza premiile suedezului. (Printre altele, inventatorul dinamitei.) Si cum maladivului ii sta bine cu toate pilulele pe noptiera, si de data asta le-a inghitit pe nemestecate. Sperind intr-un efect ce, de fiecare data, nu mai vine. Premierea bunicutei Doris Lessing, cindva juna lesinata dupa comunism, a rascolit iarasi circumvolutiile locale, prilej de inventariere a ceea ce in veci n-o sa fie. Ca incoronarea suprema vine de la un juriu ce nu si-a ascuns niciodata culoarea batind bine spre rosu, asta nu mai prea conteaza: totul se invirte in jurul permanentei frustrari. Desi cu mustata pe oala, Ion Simut, de altfel analist avizat al literelor, incearca, in Romania literara, un bilant exhaustiv al reperelor autohtone. O trecere printre ele ne-ar oferi si mare parte a spectacolului. I-am spune pantomima, daca am fi glumeti. Regretatul Laurentiu Ulici, in volumul Nobel contra Nobel, imagineaza - ne asigura Simut - indreptatirea citorva scriitori romani de a fi obtinut Premiul Nobel pentru literatura. Ca si cum indreptatirea noastra ar conta in fata juratilor parfumati cu dinamita. Lista lui Ulici ii are in vedere pe: Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga si, intr-o prima editie (nu si in urmatoarea), pe, vai, Sorescu, dar, cu indreptatire, si pe Breban. Nu putea lipsi, imediat, din nou vai, Nichita, se-ntelege Stanescu. Desi spune ca, personal,