La iesirea din aeroportul international New Delhi vinzoleala e de nedescris: sute de indieni bagareti isi ofera zgomotos serviciile, se agata de bratele celor sositi, le iau bagajele, trag turistii spre taxiuri sau ricse, negociaza locuri de cazare si vind harnic harti ale orasului pe care la punctele de informare din aeroport le gasesti gratis. Politia e peste tot, dar mai mult decorativa decit eficienta, in ciuda cazematelor din saci de nisip si traverse de beton care se deschid amenintator si inutil inspre multime. India si-a cistigat independenta dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar neputinta inerta a statului in competitia cu organizarea tribala vie sare in ochi la tot pasul, fiind evident si faptul ca ritmul cutumiar ancestral, decantat din mit si religie, are un impact mai mare asupra cotidianului marunt decit conventionalul uniformizant al suprastructurii politice.

Gandhi vs Nehru

Antiteza relativa, cu care ne vom confrunta peste tot pe unde vom umbla, e data de ecuatia Gandhi vs Nehru: primul cistiga independenta si consfinteste despartirea de imperialismul englez recurgind la insubordonare civica pacifista preluata din rit (satyagraha), pe cind al doilea isi propune sa construiasca o Indie ferm racordata la exigentele civilizationale ale secolului XX, dupa ce Gandhi va fi rapus de catre pistolul unui extremist. Programul politic al celor doi inregistreaza divergente radicale, in ciuda prieteniei pe care i-a aratat-o Gandhi lui Nehru si a veneratiei filiale cu care acesta s-a raportat dintotdeauna la Mahatma: utopia social-spiritualista restitutiva a lui Gandhi merge regresiv in directia unei Indii tribale, ancestrale, atomizate si organice, o Indie a satului si a eternitatii orgolioase, pe cind Nehru scoate energic tara din cutuma si arhaicitate, racordind-o pragmatic la istoria concreta, cu o politica marcata de internationalismul