Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetatean irlandez agresat de un taximetrist, la Constanta

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 august 2013 ·

Un cetăţean irlandez aflat pe litoralul românesc a fost înjurat, ameninţat şi lovit de un taximetrist căruia îi reproşase că l-a transportat pe o rută ocolitoare şi i-a cerut mai mulţi bani decât ar fi costat cursa, anunta Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, vineri seară irlandezul, tehnician de lumini la un festival de modă organizat la sfârşitul acestei săptămâni la Mamaia, a plecat cu un taximetru din staţiune, după ce s-a terminat prezentarea de modă, către un local din Constanţa.

Ajuns la destinaţie, irlandezul, care era însoţit de o tânără, nu a vrut să achite costul călătoriei cerut de către taximetrist, respectiv 80 de lei, susţinând că a fost dus pe o rută ocolitoare. Între cei doi a izbucnit o altercaţie, irlandezul fiind înjurat şi ameninţat de către taximetrist, care i-a provocat şi o echimoză la braţul drept. În cele din urmă, ei s-au înţeles asupra unei sume mai mici, iar scandalul a fost aplanat.

Sâmbătă, descoperind echimoza de pe braţ, cetăţeanul irlandez a mers la Poliţia municipiului Constanţa şi le-a spus oamenilor legii ce se întâmplase cu o noapte înainte, dar nu a vrut să depună plângere împotriva taximetristului.

Poliţiştii constănţeni au deschis totuşi o anchetă şi l-au identificat pe taximetrist, fiind făcute cercetări pentru infracţiunea de tulburare a liniştii şi ordinii publice.

Un cetăţean irlandez aflat pe litoralul românesc a fost înjurat, ameninţat şi lovit de un taximetrist căruia îi reproşase că l-a transportat pe o rută ocolitoare şi i-a cerut mai mulţi bani decât ar fi costat cursa, anunta Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, vineri seară irlandezul, tehnician de lumini la un festival de modă organizat la sfârşitul acestei săptămâni la Mamaia, a plecat cu un taximetru din staţiune, după ce s-a terminat prezentarea de modă, către u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum o ora
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct

Ziarul Financiar acum 21 minute
“Deci tu zici că 52% sunt împotriva unui lider peste ţările europene. Aşa cum ţi-am spus şi la început, eu cred că ei se gândesc că domnul Iohannis va fi candidat şi (…) pentru că probabl, nu-i mai reprezintă (…) de-aia nu vor lideri la Bruxelles”.

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum o ora
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum 39 minute
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni

Ziarul Financiar acum 21 minute
“Urmează pe 9 iunie să votăm încă 33 de delegaţi mandataţi pentru Bruxelles. Cum vor fi ei? Ne vor aduce restul de Schengen să nu mai stea cozi de kilometri la graniţe transportatorii români, pe care, atenţie, nu i-a ajutat nimeni nimeni” (…) “Oamen

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 4 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 5 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

8°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°