Polinozele, denumite în popor "febra fânului", reprezintă cea mai întâlnită formă de alergie care apare primăvara. Este o reacţie exagerată a sistemului nostru imunitar faţă de polenul din atmosferă.
Statisticile arată că, la nivel mondial, între 10% şi 20% din populaţie se plânge de manifestările alergiei la polen: strănut, secreţii nazale abundente sau nas înfundat, lăcrimare şi prurit ocular. Cele mai severe simptome apar la bolnavii de astm bronşic: sufocare, tuse, respiraţie şuierătoare şi dificilă, senzaţie de apăsare pe torace, oboseală.
VICTIMELE POLENULUI
Se ştie că unele plante sunt polenizate de insecte. La cele mai multe însă polenizarea depinde de vânt, care împrăştie polenul în aer. Astfel, atmosfera se încarcă de grăuncioare invizibile de polen care pot parcurge zeci de kilometri. "Granulele de polen sunt oprite de mucoasa nazală umedă, de faringe, laringe şi trahee, dar fiind prea mari, nu pot pătrunde mai adânc pe bronhii, în plămâni. Aceste particule nu-i deranjează în nici un fel pe oamenii sănătoşi.
Pentru persoanele sensibile la alegeni (atopici), acestea constituie alergeni care provoacă reacţii alergice. Nu toţi atopicii sunt sensibili la polen, iar cei sensibili manifestă această particularitate numai la un anumit fel de polen (de graminee, de tei etc.)", spune doctorul Manole Cojocaru, medic primar imunologie clinică la Spitalul Clinic Colentina.
Astfel, cu cât cantitatea de polen din aer creşte, cu atât simptomele alergice cresc în intensitate. Odată cu scăderea cantităţii de polen (de exemplu, atunci când plouă) se reduc şi semnele de suferinţă, până la dispariţie. Potrivit medicului Manole Cojocaru, manifestările clinice, etichetate astăzi ca alergice, au fost semnalate încă de la începuturile literaturii medicale. Medicii din Evul Mediu cunoşteau bine că anumiţi indivizi fac crize
