Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închirierea în regim hotelier, o soluţie pentru un concediu mai ieftin. Cât te costă cazarea pentru o vacanţă pe litoral

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Este cunoscut faptul că românii şi-au restrâns consistent în ultimii ani bugetele pentru vacanţă, iar pentru asta apelează la tot felul de soluţii noi. Una dintre acestea este închirierea unui apartament sau a unei garsoniere în regim hotelier, variantă care le permite să economisească câteva zeci de lei pe zi.

Proprietarii au postat pe internet numeroase oferte pentru cei care doresc să-şi petreacă câteva zile sau chiar luni la munte sau la mare. Astfel, reuşesc şi ei să valorifice imobilele pe care le-au scos la vânzare, însă nu au reuşit să le vândă din cauza cererii scăzute determinate de criza economică care încă îşi face simţite efectele. Oferta de închirieri în regim hotelier este bogată în această perioadă, iar preţurile fac concurenţă serioasă hotelurilor, arată o analiză a portalului Imobiliare.NET.

„Închirierea în regim hotelier reprezintă o soluţie pentru persoanele care doresc să facă economii, dar care în acelaşi timp vor concedii prelungite. Acest tip de cazare este potrivit şi pentru familiile cu copii care doresc să regăsească confortul de acasă. În acest fel chiriaşii sezonieri au parte de un preţ mic şi condiţii optime de locuit“, a explicat Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.

Proprietarii de la munte ajung să închirieze o garsonieră mobilată chiar şi cu 70 de lei pe noapte în Poiana Braşov, iar preţul poate urca în lunile iulie şi august la 75 de lei. De exemplu, o garsonieră sau un apartament la poalele Tâmpei, în cartierul Răcădău, poate fi închiriată în regim hotelier începând cu 79 de lei pe noapte, tariful schimbându-se în funcţie de numărul de zile pe care doriţi să-l petreceţi în această zonă , şi de perioada în care vă alegeţi să vă petreceţi concediul. Tot la poalele Muntelui Tâmpa o pensiune de trei stele oferă cazare începând cu 83 de lei pe zi pentru o cameră dublă.

O altă of

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 27 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°