Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii Saxo Bank: Trimestrul al treilea poate fi un moment de cotitură

Publicat in Bursa, miercuri 14 august 2013 ·

Experţii Saxo Bank se aşteaptă ca al treilea trimestru din 2013 să fie bun pentru asseturi şi cred că această perioadă poate fi un moment de cotitură, marcând atât sfârşitul perioadei de "easy money", cât şi renunţarea treptată la infuziile monetare, se arată ăntr-un comunicat remis redacţiei.

Steen Jakobsen, economist şef la Saxo Bank, a declarat: "Europa nu mai poate fugi de reforme şi va trebui să înceteze foarte curând prefăcătoria. Următorul trimestrul sună promiţător pentru asseturi, dar suntem de părere că următorul vârf al ciclului economic şi al asseturilor nu va veni înainte de 2017, aşa că să ne bucurăm cât mai putem. Dacă începutul sfârşitului infuziilor monetare vine cu adevărat în acest trimestru, există posibilitatea ca în 2014 - anul în care vine nota de plată - să avem un nivel scăzut record al dobânzilor".

"Godot-ul pe care îl aşteaptă Saxo Bank este apelul de deşteptare - reformele atât de necesare pentru a readuce economia la ritmul de creştere dorit. Trimestrul acesta am putea vedea piaţa de acţiuni crescând mai mult, împinsă de băncile centrale şi de politicienii care doresc cu orice preţ să întârzie reformele autentice. Cifrele nu foarte bune legate de creşterea economică din SUA şi Europa, deşi descurajante pentru economie, sunt perfecte pentru creşterea de pe equity market, pentru că ţine apelul de deşteptare în... aşteptare", menţionează Saxo bank.

Analiştii Saxo Bank sunt de părere că, pentru un reviriment real al economiei, întreprinderilor mici şi mijlocii - care susţin 80% din economie - trebuie să li se permită, prin împrumuturi şi legislaţie, să inoveze şi să creeze locuri de muncă.

"Evenimentul cheie al acestui trimestru va fi reprezentat de alegerile din Germania, la 22 septembrie. Abia după acest moment vom vedea parlamentul şi noul guvern german mai determinate să schimbe politica Germaniei în Uniunea Europ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 46 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 37 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum o ora
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 52 minute
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°