Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a tras cortina peste 2006, sus cortina 2007

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 29 decembrie 2006 ·

Parcurgem ultimele momente ale unui an sportiv 2006, nici prea bun, dar nici prea slab faţă de anii precedenţi. Unele sporturi au urcat în ierarhia internaţională, altele, cândva senatoare pe plan continental şi mondial, s-au zbătut printre cei necăjiţi.

Dacă începem cu partea goală a paharului, vedem cu tristeţe cum s-a dus de-a berbeleacul gimnastica feminină. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, fetele nu au mai prins podiumul la mondiale. Băieţii au scos capul în lume prin Drăgulescu cu salba de medalii de aur. Flotila canotajului, obişnuită cu aurul, nu a mai prins nici bronzul. Certurile de la vârful ierarhiei boxului au ţinut în continuare acest sport la periferie. Handbaliştii au ratat din nou mondialele şi le-au contaminat şi pe fete, care au ratat pentru prima dată participarea la europene, fiind depăşite de sârboaice, cele care la turneul final au fost ciuma bătăilor.

Dacă privim partea plină a paharului, să începem cu sportul cel mai mediatizat şi cel mai urmărit: fotbalul. Naţionala nu a participat la mondiale, dar se află în cărţile promovării la europenele din 2008. În clasamentul FIFA România a urcat într-un singur an de pe locul 32 până pe locul 19. Mai mult, în clasamentul punctajelor UEFA al echipelor de club conduce plutonul, în faţa unor ţări de renume de pe continent. Steaua şi Rapid au fost printre protagonistele Cupei UEFA, s-au luptat între ele în sferturi, având o semifinalistă în formaţia din Ghencea. În toamnă Steaua a reuşit după 10 ani să revină în grupele Ligii Campionilor, unde s-a luptat cu monştri sacri, Real Madrid şi Olympique Lyon. Pentru al treilea sezon consecutiv, România va avea două reprezentante în primăvara europeană. S-au creat condiţiile prin punctele obţinute în acest sezon ca în toamna lui 2007 să avem două reprezentante în Liga Campionilor.

Insuccesele echipelor naţionale la handbal au întărâtat ec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 28 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 12 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 30 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum o ora
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°