Gălăţenii îndreptăţiţi să beneficieze de ajutoarele alimentare provenite de la Uniunea Europeană sunt aşteptaţi la Cantina de Ajutor Social unde se face distribuirea acestora Tonele de alimente, care zac în depozite, fac imposibilă aprovizionarea şi îngreunează distribuirea ajutoarelor.
Consiliul Judeţului Galaţi este instituţia care primeşte, gestionează şi distribuie ajutoarele alimentare acordate de UE către primării, iar administraţiile locale, la rândul lor, le împart persoanelor şi familiilor a căror dependenţă socială şi financiară este înregistrată sau recunoscută pe baza criteriilor aprobate de autorităţile competente.
„Posmagii nu-s înmuiaţi"
Deşi 13.660 de locuitori ai municipiului Galaţi sunt îndreptăţiţi să beneficize de ajutoare alimentare, doar 6.830 s-au prezentat la punctul de distribuire de la cantina de Ajutor Social, de pe strada Dogăriei nr. 26A. Adică ceva mai mult de jumătate.
Produsele alimentare sunt distribuite către beneficiarii finali în două etape.
În prima etapă, derulată în perioada 1 septembrie - 15 noiembrie 2011, distribuirea se face beneficiarilor înscrişi pe listele iniţiale (până la 30 iunie 2011).
Fiecăruia dintre aceştia îi revin următoarele cantităţi de produse alimentare: 13 kilograme de făină albă de grâu, nouă kilograme de mălai, 1,6 kilograme de paste făinoase, un kilogram de biscuiţi, opt kilograme de orez şi 1,5 kilograme de lapte praf.
În a doua etapă, programată pentru intervalul 16.11.2011 - 31.01.2012, vor primi alimentele acordate de UE beneficiarii care au devenit eligibili după întocmirea listelor iniţiale şi au fost înscrişi pe liste suplimentare (în perioada 1 iulie 2011 până la 31 decembrie 2011).
În etapa a-II-a, distribuirea se va face cronologic, pe luni, pentru toate categoriile de beneficiari înscrişi pe listele suplimentare