Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alro Slatina s-ar putea închide

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, s-ar putea închide Sindicaliştii de la combinat spun că au aflat acest lucru în cadrul întâlnirilor pe care le-au avut cu conducerea. Ei susţin că motivul închiderii este „forţa majoră“, pe care a declarat-o Hidroelectrica începând cu 30 septembrie 2011. Discuţiile privind închiderea Alro vin în contextul în care Hidroelectrica a anunţat că vrea să renegocieze contractele privind livrarea de energie electrică, combinatul de la Slatina fiind cel mai mare consumator de energie din România şi, totodată, unul dintre cei care în ultimii ani au beneficiat de energie mai ieftină, în urma unui contract semnat în 2005 cu Hidroelectrica, care a fost prelungit în 2010 până în 2018.

Potrivit lui Tiberiu Nagy, vicepreşedintele Cartel Alfa Olt, Hidroelectrica a tăiat însă în ultima parte a anului trecut livrările de energie ieftină, invocând „forţa majoră“, ca urmare a secetei, iar Alro a intrat atunci în pierdere. „În ultimele trei luni ale anului 2011, au fost înregistrate pierderi, nici unui patron nu îi convine să aibă pierderi. Situaţia este foarte delicată din cauza deficitului de apă de la Hidroelectrica. Noi plătim un preţ pe megawatt de două ori mai mare decât ar trebui. Hidroelectrica vrea să rezilieze contractul, apoi să renegocieze“, a mai declarat Nagy.

Într-o scrisoare deschisă a sindicaliştilor adresată Ministerului Economiei, Comerţului României şi Mediului de Afaceri, Guvernului şi Prefecturii Olt se arată că „Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Aluministul, Sindicatul Alroproduct şi Sindicatul Prelucrare Aluminiu, toate afiliate la Confederaţia Cartel Alfa, însumând 2.500 de membri, semnalează o situaţie deosebit de gravă asupra economiei naţionale, apărută ca urmare a intenţiei de a opri activitatea la Alro Slatina, din cauza aşa-zisului „deficit de energie electrică“. Confederaţia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 10 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

A fost inaugurat cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România: Investiție de 23 de milioane de euro

Wall-Street.ro acum 55 minute
Cel mai mare rezervor de stocare a ţiţeiului din România a fost pus în funcţiune de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi, după o investiţie de peste 23 de milioane de euro. "Construcţia noului rezervor de ţiţei reprezintă un nou proiect important fina

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Confederația transportatorilor COTAR solicită Camerei Deputaţilor să elimine coplata pentru despăgubirile RCA

G4Media acum o ora
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Camerei Deputaţilor să renunţe la votarea amendamentelor apărute în proiectul de modificare a Legii RCA şi să elimine coplata pentru despăgubirile RCA, transmite

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°