Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul căruia Securitatea i-a luat prietenii (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 1 iunie 2010 ·

La 82 de ani, avocatul Constantin Rotaru se mai luptă cu securitatea comunistă. Ce-i drept ,au dispărut filajele, rapoartele, notele informative. Acestea au fost înlocuite însă cu suspiciune şi neîncredere. „Mi-a fost otrăvită încrederea în prieteni", spune amar Constantin Rotaru.

Avocatul Constantin Rotaru (82 de ani), fost şef al Baroului Iaşi în perioada 1990-1998, a pus mâna întâmplător pe dosarul de urmărire întocmit pe numele său de angajaţii fostei Securităţi. Din curiozitate, el a făcut o cerere prin care să i se comunice dacă există în arhiva instituţiei documente care să-l vizeze.

Bănuia că a fost urmărit deoarece, până în anul 1989, a mers de mai multe ori în străinătate. Răspunsul venit de la arhive l-a lăsat fără grai. Nu numai că exista un dosar, dar o armată de opt ofiţeri, un general şi 11 surse de informaţie au încercat, timp de aproape zece ani, să demonstreze că este capabil de spionaj şi trădare. „A fost incredibil. Auzi de ce mă bănuiau!", relatează Constantin Rotaru pe un ton ironic-amar.

Unul din ofiţerii al cărui nume apare în foile dosarului este şi fostul şef al SRI Iaşi, Tiberiu Simion. „Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani. Ofiţerii nu făceau note informative. Am lucrat doar un an la contraspionaj. Este imposibil de ţinut minte toate faptele şi numele", ne-a declarat Tiberiu Simion, care însă ştie de „maestrul Rotaru" ca avocat.

Cea mai mare durere a avocatului, după ce şi-a citit dosarul, este că pe cei care „au muncit" să dea detalii despre el i-a considerat prieteni zeci de ani. „Prietenii mei s-au dovedit a fi cei care dădeau declaraţii despre mine la Securitate. Dom'le, au făcut din oameni neoameni", spune avocatul ţinându-şi în mână dosarul. Nu se poate împăca cu ideea că a fost trădat de oameni pe care i-a primit în casă ani de zile.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru mai multe in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 8 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°