O ambulanţă plecată, duminică seară, la un bărbat cu afecţiuni neurologice din satul Călugărei, comuna Orodel din judeţul Dolj, a rămas înzăpezită, în cele din urmă echipajul medical ajungând la pacient cu un tractor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicului coordonator al Ambulanţei Dolj, dr. Vareiu Guţul, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Pleniţa a fost solicitat să intervină, duminică, în jurul orei 16.30, la un pacient cu probleme neurologice din satul Călugărei, comuna Orodel.
Ambulanţa a rămas înzăpezită la circa cinci kilometri distanţă de locuinţa pacientului.
"Am solicitat ajutorul primarului din comuna Pleniţa, care ne-a trimis un tractor. Asistenta şi-a luat trusa medicală şi a plecat cu acel tractor la pacient", a declarat dr. Valeriu Guţul.
El a precizat că pacientul a fost consultat şi nu a necesitat transportarea la spital pentru internare.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Dolj, ambulanţa a rămas înzăpezită pe un drum comunal, iar duminică, la ora 20.00, niciun drum naţional sau judeţean nu este blocat în Dolj.
O ambulanţă plecată, duminică seară, la un bărbat cu afecţiuni neurologice din satul Călugărei, comuna Orodel din judeţul Dolj, a rămas înzăpezită, în cele din urmă echipajul medical ajungând la pacient cu un tractor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicului coordonator al Ambulanţei Dolj, dr. Vareiu Guţul, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Pleniţa a fost solicitat să intervină, duminică, în jurul orei 16.30, la un pacient cu probleme neurologice din satul Călugărei, comuna Orodel.
Ambulanţa a rămas înzăpezită la circa cinci kilometri distanţă de locuinţa pacientului.
"Am solicitat ajutorul primarului din comuna Pleniţa, care ne-a trimis un tractor. Asistenta şi-a luat trusa medicală şi a plecat cu acel tractor la pacient", a declarat dr. V