Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaie şi răcoare până luni

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 ·

Norii ne vor însoţi şi în acest weekend. Sâmbătă vom avea 17 - 20 de grade Celsius. Vremea se menţine răcoroasă până săptămâna viitoare şi îşi va reveni abia de miercuri încolo.

Vântul puternic din ultimele două zile a provocat retragerea Mării Negre de la ţărm cu 10 metri în unele staţiuni. Fenomenul nu este unul excepţional, în anii trecuţi constatându-se retragerea apei şi cu 50 de metri. Asta se întâmplă, au explicat specialiştii, atunci când vântul bate puternic în aceeaşi direcţie, mai mult timp. Fenomenul se poate observa mai bine în staţiunea Mamaia, unde plaja este mai largă.

Următoarele 10 zile vor fi preponderent înnorate, cu ploi şi temperaturi sub media normală pentru această perioadă. Până vinerea viitoare nu vom avea decât o zi, cea de luni, cu maxime de 30 de grade Celsius. În rest, mercurul termometrelor va urca, la amiază, la cel mult 27 de grade Celsius.

Astăzi, vremea se menţine instabilă, cu cer noros şi ploi pe arii extinse. Se mai încălzeşte puţin doar în sud-vestul ţării, unde maximele ajung la 27 de grade Celsius. În depresiunile din Transilvania vor fi cel mult 20 de grade. Cantităţi de apă mai importante se vor înregistra în zonele de munte, dar averse vor exista pe aproape tot cuprinsul ţării. În Bucureşti, astăzi este tot o zi instabilă, cu ceva mai mult soare, dar şi cu ploi şi cu cel mult 24 de grade Celsius la amiază.

Cel mai cald va fi în lunca dunării

Sâmbătă se răceşte, din nou, în toată ţara, din cauza unei noi mase de aer polar care pătrunde dinspre nord şi aduce temperaturi maxime între 17 şi 20 de grade. Res­tul ţării se răceşte duminică, când vor fi aproximativ 20 de grade la amiază, cu excepţia Luncii Dunării, unde se vor înregistra 27 de grade Celsius. Va ploua trecător pe arii extinse. Luni se va încălzi, atingându-se şi 30 de grade în sud, însă marţi se răceşte brusc şi maximele vor fi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 17 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°