În ultima vreme, istoricul Lucian Boia tinde să se transforme într-un publicist-comentator ce lansează broşuri pentru uzul unui public cît mai larg, abordînd sintetic cele mai arzătoare teme ale momentului. Dacă De ce este România altfel? fusese comandată editorial în vederea lansării la Gaudeamus 2012 (eveniment situat în preajma alegerilor parlamentare), Sfîrşitul Occidentului? Spre lumea de mîine a fost lansată la Bookfest 2013. O strategie de marketing, să recunoaştem, de apreciat: nu e la îndemîna oricărui istoric să-şi popularizeze la fel de atractiv şi cu o asemenea eficienţă ideile, pe valurile „megatendinţelor“ locale şi globale. Numai că, deşi promite explicaţii istorice de ansamblu, imediat accesibile, ale unor crize identitare majore, expertiza autentică e sacrificată în beneficiul vulgarizării ideologizate, de pe poziţii de autoritate profesională.
Nu spun că Lucian Boia s-ar erija într-un soi de înţelept de serviciu; e prea lucid pentru asta. Ştim, pe de altă parte, de la Foucault că orice discurs de cunoaştere conţine (şi) un discurs de putere; totul e ca, pe lîngă agenda implicită sau explicită, să rămîi şi cu datele unui demers cognitiv substanţial. Din păcate, ceea ce ni se oferă e o vulgata „de bun-simţ“ a occidentalismului conservator (sau, în sfîrşit, liberal-conservator), ambalată relativist şi elaborată pentru uzul celor îngrijoraţi de crizele şi declinul acestuia. În asemenea condiţii de trivializare publicistică – dar cu substrat ideologic – a discursului istoriografic, reacţii polemice de tipul celei publicate de Alex. Cistelecan pe Critic Atac devin justificate şi, aş spune, inevitabile: în definitiv, visatul „sfîrşit al istoriei“ prin globalizarea democraţiei liberale s-a dovedit o simplă iluzie mesianică patentată pe linia Hegel-Kojìve de către Fukuyama, iar hegemonismul civilizator al Occidentului şi-a arătat sufici
