Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O apărare slabă a Occidentului

Publicat in Observator Cultural, vineri 7 iunie 2013 ·

În ultima vreme, istoricul Lucian Boia tinde să se transforme într-un publicist-comentator ce lansează broşuri pentru uzul unui public cît mai larg, abordînd sintetic cele mai arzătoare teme ale momentului. Dacă De ce este România altfel? fusese comandată editorial în vederea lansării la Gaudeamus 2012 (eveniment situat în preaj­ma alegerilor parlamentare), Sfîrşitul Occiden­tu­lui? Spre lumea de mîine a fost lansată la Bookfest 2013. O strategie de marketing, să recunoaştem, de apreciat: nu e la îndemîna oricărui istoric să-şi popularizeze la fel de atractiv şi cu o asemenea eficienţă ideile, pe valurile „megatendinţelor“ locale şi globale. Numai că, deşi promite explicaţii istorice de ansamblu, imediat accesibile, ale unor crize identitare majore, expertiza autentică e sacrificată în beneficiul vulgarizării ideologizate, de pe poziţii de autoritate profesională.

Nu spun că Lucian Boia s-ar erija într-un soi de înţelept de serviciu; e prea lucid pentru asta. Ştim, pe de altă parte, de la Foucault că orice discurs de cunoaştere conţine (şi) un discurs de putere; totul e ca, pe lîngă agenda implicită sau explicită, să rămîi şi cu datele unui demers cognitiv substanţial. Din păcate, ceea ce ni se oferă e o vulgata „de bun-simţ“ a occidentalismului conservator (sau, în sfîrşit, liberal-conservator), ambalată relativist şi elaborată pentru uzul celor îngrijoraţi de crizele şi declinul acestuia. În asemenea condiţii de trivializare publicistică – dar cu sub­strat ideologic – a discursului istoriografic, reacţii polemice de tipul celei publicate de Alex. Cistelecan pe Critic Atac devin justificate şi, aş spune, inevitabile: în definitiv, visatul „sfîrşit al istoriei“ prin globalizarea democraţiei liberale s-a dovedit o simplă iluzie mesianică patentată pe linia Hegel-Kojìve de către Fukuyama, iar hegemonismul civilizator al Occidentului şi-a arătat sufici

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 33 minute
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 4 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 6 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°