Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportul în concediul de odihnă, decontat pentru angajaţii MAI

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Pleci în concediu de odihnă, iar statul îți dă bani de drum. Acest beneficiu nu este pentru toată lumea, ci doar pentru angajații din Ministerul Administrației și Internelor. Sumele decontate anul trecut de către Inspectoratul de Poliție, cel de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea sunt destul de mari. De menționat este faptul că aceste deconturi se fac în anumite condiții și doar o dată pe an.

Polițiștii, jandarmii și pompierii primesc bani de la stat pentru drumurile pe care le fac în perioada concediului de odihnă.

Potrivit datelor furnizate de către reprezentatul biroului de presă al IPJ Vrancea, de la începutul acestui an și până în luna iulie a.c., a fost decontată suma de 41.746 lei. În cursul anului trecut, IPJ Vrancea a decontat cheltuieli de transport ale cadrelor în perioada concediului de odihnă în valoare de 93.599 lei.

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență a cheltuit bani pentru transportul cadrelor în perioada concediilor de odihnă. Potrivit unui răspuns primit de la purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, locotenent Cristina Duță, „suma decontată în anul 2011 pentru cheltuieli de transport ale cadrelor inspectoratului în perioada concediilor de odihnă este de 62.898 lei, iar de la începutul anului 2012 şi până în prezent (iulie a.c – n.r) au fost achitaţi în acelaşi scop 10.616 lei”.

O altă instituţie la care angajaţii îşi primesc înapoi contravaloarea cheltuielilor făcute cu transportul dus-întors în localităţile în care îşi petrec concediul de odihnă este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea. Răspunsul purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Vrancea, plutonier adjutant Adrian Costescu, a fost că în primele şapte luni ale acestui an s-au făcut decontări de 38.734 de lei din care 26.400 lei restanțe de anul trecut, iar în anul 2011 inspectoratul a decontat suma de 36.436 lei

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°