Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROCRIZA: Zi decisivă pentru Spania şi Italia. Este aşteptată intervenţia BCE

Publicat in Adevarul, joi 2 august 2012 ·

Banca Centrală Europeană este aşteptată să intervină astăzi când are programată şedinţa de politică monetară în special pentru a salva Spania ale cărei costuri de împrumut sunt la cote istorice. Decizia BCE de astăzi este considerată decisivă pentru două state din zona euro, economii importante în Eurozonă. aflate în mare dificultate: Spania şi Italia.

Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi se află sub presiunea intensă a investitorilor, a unor lideri europeni şi chiar a Statelor Unite. Toţi se aşteaptă ca el să acţioneze în conformitate cu recenta declaraţie a sa potrivit căreia „va face orice e nevoie pentru salvarea euro", notează Financial Times care apreciază că acesta este „cel mai mare test" şi pentru Draghi din cele nouă luni ale mandatului său la şefia BCE.

Costurile de împrumut pentru Spania - 7,6% randament la titlurile pe 10 ani - sunt la nivelul la care alte state cu probleme din zona euro, Grecia sau Irlanda au fost nevoite să ceară ajutorul UE şi asistenţă financiară internaţională

Semnalele dispre marile capitale europene legate de ce decizie ar trebui să ia BCE astăzi sunt însă diferite. În timp ce Parisul şi Roma au salutat determinarea BCE, Berlinul are voci puternice de altă părere.

Reuniunea Băncii Centrale Europene din 2 august este anunțată drept crucială pentru Spania și Italia, state care așteaptă ajutor. Ea va fi mai ales momentul în care vom afla cine, dintre cancelarul Merkel sau președintele Bundesbank, decide poziția germană în fața crizei, notează în ediţia de astăzi La Vanguardia, preluată de Presseurope.

"Draghi s-a plasat din păcate într-un colţ", a declarat Pavan Wadhwa analist pentru JP Morgan, citat de FT. "BCE are nevoie să-şi demonstreze credibilitatea ... În caz contrar, Draghi va pierde teren"

Reuters descrie că miza cea mai importantă a deciziei BCE de astăzi este reactiva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 23 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 57 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 46 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 46 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 23 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°