Deşi am scris - într-un număr - despre David Byrne, ex-solistul trupei Talking Heads, nu fac parte dintre cei care "trăiesc, simt şi gîndesc ROCK". Căci asta este (& se vrea) Art & Roll: o revistă rock din creştet pînă-n tălpi! Cu creştetul nu-i greu (plete, bărbi ş.cl.), dar cu tălpile nu prea ştiu cum stă treaba: probabil că - "simţirea şi gîndirea" ţinînd de zonele superioare ale corpului - "trăirea rock" înseamnă a avea picioarele ferm împlîntate în glia rock. Dar cum (să) te (mai) mişti, în aceste condiţii?... Numărul pe octombrie 2003 vine cu multe lucruri bune - genul de lucruri care m-au făcut să citesc întotdeauna revista cu interes -, dar şi cu o chestie care, nu ştiu cum să spun, mă cam enervează la această publicaţie. Să ne-nţelegem: scoţînd de la socoteală junk-revistaşele pentru puştime gen Bravo, Cool şi cîte-or mai fi, Art & Roll este singura revistă de cultură muzicală din România... De prisos să mai spun, e bine că există! Dar acum, că există de 26 de numere şi a intrat în anul al 4-lea, n-ar strica poate să încerce oleacă de ecumenism muzical. Aş zice, un strop de fusion - dacă acest cuvînt nu este excomunicat din vocabularul lui Ioan Big (de pildă). Căci Big este - pe de-o parte - autorul celui mai consistent rapel al culturii DJ din cîte-am citit la noi (articolul se numeşte "Generaţia techno/Disoluţia comunităţilor") şi - pe de altă parte - generatorul (în text şi-n afara lui) al unui sectarism muzical destul de antipatic vezi "infamul amalgam marca Air "!). În această "familie unită"

(în cuget şi-n simţiri) care este Art & Roll-ul există - din fericire! - loc şi pentru Cosaşu (cu rubrica lui de "Sonatine", semnată Rockosaşu: sună simpatic, dar ce dzeu înseamnă, în afara calamburului?!), şi pentru Virgil Mihaiu, şi pentru compozitorul de muzică "grea" Iancu Dumitrescu - trebuie să-nţelegem de aici că aceştia trei sînt... 100% rock?