Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii români expulzaţi din Franţa îşi încearcă norocul în Spania

Publicat in Romania Libera, luni 1 august 2011 ·

De aproape un an, Sandra, în vârstă de 20 de ani şi mamă a doi copii, locuieşte într-un apartament "improvizat" din Val de Marne (París). O clădire veche, fără apă curentă, dar care ţine loc de acoperiş celor doi copii ai săi. Alexandru, la distanţă de câţiva metri de compatrioata sa, trebuie să se mulţumească cu o baracă din lemn montată în urmă cu câteva săptămâni, notează luni ziarul El Mundo într-un reportaj, potrivit Agerpres.

Amândoi sunt romi şi au aceeaşi destinaţie de călătorie, cu aceleaşi escale: mai întâi Spania, apoi Franţa. Din România au plecat în căutarea unei vieţi mai bune, dar au aflat că şomajul îi pândeşte şi pe pământul făgăduinţei. "Am locuit în barăci, sau în rulote, pentru că nu aveam bani pentru o casă", spune Alexandru.

A trecut un an de când Franţa a lansat campania de desfiinţare a aşezărilor ilegale ale romilor "zone ilegale, pe care Franţa nu le poate tolera", potrivit afirmaţiilor preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy. "Imigranţii clandestini vor fi repatriaţi în ţara lor". El i-a cerut în acest sens ministrului său de interne să desfiinţeze aşezările ilegale ale etnicilor romi.

De atunci, Sandra, Alexandru şi mii de compatrioţi ai lor au rătăcit cu "casa" în spinare, din parcuri în tabere ilegale, din case părăginite în tabere de la marginea drumului. Şederea lor în fiecare loc durează până când poliţia îşi face apariţia. "Este vorba de familii întregi, care au fost expulzate de mai multe ori şi au rătăcit dintr-un loc în altul timp de mai multe luni'" explică Charles Bouhanna, voluntar la asociaţia Roms Europe.

După ce sunt vizitaţi de agenţi, iau totul de la zero, fiind obligaţi să-şi caute un alt loc, unde să pună termeliile unui nou cămin condamnat la dispariţie încă de la început. "De mai multe săptâmâni ne-au tăiat apa şi în fiecare zi străbatem mai mulţi kilometri până la un izvor, pentru a putea găti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 34 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 21 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 24 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°