Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Card refuzat pe motiv de consumaţie prea mică

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 august 2010 ·

Un bucureştean susţine că nu i s-a dat voie să achite o nota de plată de 75 de lei cu cardul într-un restaurant din Galaţi. Sursa: SHUTTERSTOCK

Cristian T., un bucureştean în vârstă de 36 de ani, îl acuză pe un ospătar al restaurantului Pescăruş, din Galaţi, că nu i-a permis să achite consumaţia cu cardul, deşi iniţial, când a întrebat, i s-a spus că este aceptată şi această modalitate de plată. Bărbatul susţine că angajaţii restaurantului i-au spus că valoarea consumaţiei lui este prea mică pentru a achita cu cardul.

De cealaltă parte, patronul restaurantului Pescăruş spune că plata cu cardul se acceptă indiferent de cât consumă o persoană şi nu înţelege de ce un angajat al său a putut să-i refuze acest drept unui client.

"Mi s-a spus că îi costă prea mult comisionul la tranzacţii"

"În prima săptămână a lunii august am avut o delegaţie în Galaţi. După ce mi-am rezolvat treburile am fost să iau masa la restaurantul Pescăruş, local aflat pe faleza Dunării. Nu mai aveam foarte mulţi bani lichizi, aşa că am întrebat dacă este acceptată plata cu cardul şi mi s-a spus că da. M-am aşezat la masă, am mâncat ceva şi am băut o cafea. Aveam de achitat în jur de 75 de lei", îşi aminteşte Cristian T. Însă, când bărbatul a vrut să plătească nota cu cardul, i s-a spus că nu poate să achite decât cash pentru că nota nu depăşeşte 100 de lei.

"I-am întrebat care e motivul şi mi s-a răspuns că e un ordin de la patron să nu mai accepte pentru că îi costă prea mult comisionul pe tranzacţie. Am rămas uluit de această explicaţie. Mi s-a refuzat abuziv plata cu cardul", afirmă Cristian.

El crede că motivul real pentru care i s-a refuzat plata cu cardul are mai degrabă legătură cu fapul că ospătarului îi era teamă că o să rămână fără bacşiş. În cele din urmă, tânărul a ales să mai consume de încă 25 de lei pentru a putea ac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°