Deocamdata, Mubarak este condamnat ca dictator, a coborat de pe Olimp (tarimul zeilor) in Hades (lumea suferintelor), de pe culme in prapastie, ilustrand, inca o data, in mod stralucit vechea zicere latina "Sic transit gloria mundi". Acesta este drumul parcurs de Hosni Mubarak, ultimul dictator al Egiptului. Dupa o domnie de 30 de ani (1981-2011), dupa ce a supravietuit mai multor atentate, dupa ce a fost rasturnat de la putere in mod violent, la inceputul anului 2011, zilele trecute, Tribunalul special creat pentru judecarea lui l-a condamnat la inchisoare pe viata; aceeasi pedeapsa a primit-o si fostul lui ministru de Interne, Habib el-Adli, in timp ce alti 6 fosti inalti responsabili ai aceluiasi minister au fost achitati. Acuzatia principala: uciderea a 850 de manifestanti in Piata Tahrir din Cairo, acolo unde, in ianuarie anul trecut, a izbucnit revolta. Se intelege ca reactiile au fost contradictorii. Au izbucnit imediat manifestatii de protest, numai ca nu toate protestele vizeaza acelasi lucru. Unii l-ar fi vrut mort pe Mubarak, altii sunt tare suparati ca au fost achitati cei sase, multi cer plecarea de la putere a Armatei si, in sfarsit, nu putini ies in strada pentru ca asa-i moda in Egipt de vreun an si jumatate. Colac peste pupaza, pe 16-17 iunie va fi turul doi al alegerilor prezidentiale, iar sustinatorii celor doi ramasi in cursa nu pot pierde o ocazie asa buna pentru campanie. Dar sa ne intoarcem la Mubarak. Multi suntem tentati sa spunem ca soarta lui confirma „adevarul" ca toti dictatorii, mai devreme sau mai tarziu, o termina prost. A se vedea Hitler, Gaddafi, Ceausescu, s.a. Dar acest „adevar" este mai mult un rezultat al dorintei noastre pentru ca, deseori, nu are corespondent in realitatea istorica. Stalin a murit de moarte buna, la fel primii doi din „dinastia" Kim din Coreea de Nord si multi altii care au sfarsit in patul lor plansi de ai lor