Fiul compozitorului apără "buna-credinţă” a tatălui său, păgubit în favoarea unor "falşi moştenitori ai unui criminal de război”
Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu ca urmare a publicării în mass-media a scrisorii deschise adresată de Andrei Vieru, în care fiul compozitorului Anatol Vieru a dezvăluit modul în care tatăl său este acuzat post mortem de "rea credinţă” la achiziţionarea apartamentului în care a trăit peste 30 de ani. Bubele identificate de fiul compozitorului sunt în grădina Justiţiei, la Secţia a IV civilă a Tribunalului Bucureşti. Acesta acuză faptul că instanţa a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl său atunci când a cumpărat apartamentul de la fostul ICRAL, instanţa decizând în favoarea unor "falşi moştenitori ai lui Constantin Stoicescu fost ministru fascist al justiţiei, considerat criminal de război”.
"Ştim în mod incontestabil că, în virtutea Legii 312/1945 (cu raportare la legea 10/2001), în vigoare şi astăzi în România, fosta avere a ministrului fascist C. Stoicescu NU ESTE disponibilă pentru eventuali moştenitori, fie ei şi adevăraţi.
Astăzi ŞTIM că averea lui Constantin Stoicescu nu era nici revendicată, nici REVENDICABILĂ.
Prin urmare, un proces ca cel despre care vă vorbesc, nu avea cum să aibă loc într-o ţară civilizată ce îşi respectă legile, necum să se mai şi soldeze cu anularea unui act de vânzare-cumpărare întocmit între un posesor legitim – Statul – şi un cumpărător legitim, Anatol Vieru.
În decizia sa de a anula actul de vânzare-cumpărare tribunalul invocă reaua credinţă a tatălui meu, Anatol Vieru, ceea ce constituie, nici mai mult nici mai puţin, o fărădelege şi o insultă a memoriei tatălui meu din partea completului de judecată.
Pe deasupra, în paragraful ce priveşte pretinsa rea-credinţă a tatălui meu se încalcă un principiu juri