Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posturile de educatori si invatatori au fost ocupate doar de personal calificat

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 31 iulie 2000 ·

Multi educatori si invatatori au ramas fara loc de munca In schimb, au ramas zeci de locuri vacante pentru profesori Pentru prima oara in ultimii zece ani, invatamintul prescolar si primar botosanean va cuprinde numai personal calificat. In urma repartitiilor date in urma cu doua zile, toate posturile vacante puse la dispozitie invatatorilor si educatorilor au fost completate cu cadre calificate. Nici cei care au obtinut medii mari la examenele de titularizare nu au facut pretentii pentru obtinerea unei catedre mai bune, acestia acceptind fara comentarii si posturile din mediul rural. Mai mult, datorita faptului ca oferta a fost mult mai mica decit solicitarile s-a ajuns ca in premiera, sa ramina pe drumuri o parte din educatorii si invatatorii calificati. "Motivul pentru care s-a ajuns in situatia de fata il reprezinta aparitia mai multor scoli postliceale care pregatesc invatatori-educatori, numai la nivelul judetului Botosani functioneaza trei astfel de unitati scolare. Ca urmare a acestei situatii numarul absolventilor depaseste posibilitatea de asimilare. Cred ca, incepind cu anul scolar 2000, absolventii la specialitatile respective vor avea probleme cu angajarea in invatamint", a declarat prof.Gheorghe Constantinescu, prim-vicepresedintele Ligii Sindicatelor din Invatamint. Daca in invatamintul prescolar si primar botosanean situatia nu este prea roza, cel preuniversitar nu ridica mari probleme. In urma repartizarilor profesorilor titulari, au mai ramas inca posturi vacante atit in mediul urban cit si in cel rural. In mediul urban mai sint disponibile 30 de posturi din care un post pentru catedra de educatie-fizica, trei la educatie religioasa, trei la informatica, sapte la engleza, cinci la franceza, patru la romana, doi la matematica si unul la stiinte socio-umane. In mediul rural au ramas nu mai putin de 94 de posturi la catedra de limba romana; 97 la franc

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum o ora
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 28 minute
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Liga 2: Antrenorul Eugen Neagoe pleacă de la FC Argeş

News.ro acum 17 minute
Gruparea de ligă secundă FC Argeş a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord privind încetarea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Eugen Neagoe şi staful acestuia. Antrenorul în vârstă de 56 de ani a fost la cârma echipei timp de 16 partide. N

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum 14 minute
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 30 minute
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Biserica Ortodoxă exercită Putere şi influenţă în România. Este un fel de biserică oficială. Poate unii vor să facă Republica Naţional-Ortodoxă Română

Ziarul Financiar acum 40 minute
„Nu toţi românii sunt credincioşi, creştini. Sau sunt credincioşi şi de alte culte, că toate cultele primesc bani. Ştiţi ce se întâmplă? 1% s-au declarat liber-cugetători, cum spunea nea Nelu. Dacă îi întrebai acum 50 de ani, 50% erau liber-cugetăto

Trenurile circulă cu întârziere, la metrou, din cauza unor defecțiuni. La ce intervale ajung în stații

Adevarul acum 2 ore
Metrorex anunță că  circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu întârzieri, din cauza unei defecțiuni la sistemul de automatizare a traficului.

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum o ora
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum o ora
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Vremea

București
acum

20°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

22°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°