Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă Barack Obama va fi reales, atunci ar trebui să le mulţumească lui Bill şi Hillary Clinton - AFP

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Barack Obama ar trebui să le mulţumească soţilor Bill şi Hillary Clinton, dacă va fi reales la 6 noiembrie, pentru sprijinul pe care i l-au acordat aceştia pe durata campaniei electorale, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Nu putem decât să îi admirăm pe soţii Clinton: Bill şi Hillary Clinton au făcut mai mult decât Barack Obama însuşi pentru propria sa realegere", a declarat pentru Fox News unul dintre adversarii politici ai fostului preşedinte american, republicanul Newt Gingrich.

În timp ce preşedintele Obama l-a înfruntat la New York, în cadrul celei de-a doua dezbateri televizate, pe candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, secretarul de Stat Hillary Clinton şi soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, monopolizează atenţia presei.

În interviurile acordate luni seara tututor televiziunilor americane care au însoţit-o în Peru, Hillary Clinton a asigurat că "îşi asumă responsabilitatea" consecinţelor atacului de la 11 septembrie împotriva consulatului american de la Benghazi, în Libia, un caz care a provocat o furtună politică în Statele Unite înaintea alegerilor prezidenţiale.

Citeşte şi:

Barack Obama afirmă că a fost "prea politicos" cu Mitt Romney în timpul dezbaterii

Record Barack Obama:181 de milioane de dolari pentru campanie

Şefa diplomaţiei americane a vrut astfel să îi protejeze pe preşedintele Obama şi pe vicepreşedintele Joe Biden de atacurile repetate ale republicanilor privind eşecul în materie de securitate şi informaţii în Libia înaintea atentatului.

Senatorul republican John McCain, care a candidat împotriva lui Obama în 2008, nu s-a înşelat salutând "gestul lăudabil" al lui Clinton "mai ales când Casa Albă încearcă să scape de orice fel de responsabilitate".

La începutul lui septembrie, Bill Clinton a fost cel care a însufleţit convenţia democrată în cadrul căreia a fost înve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°