Criticat pentru atacul la viaţa personală a liderului PNL, Crin Antonescu, preşedintele Traian Băsescu a încercat ieri să-şi repare gafa impardonabilă făcută sâmbătă la Cluj-Napoca. El a precizat că în declaraţia despre situaţii dificile din familie pe care a făcut-o în dezbaterea cu liderul PNL, Crin Antonescu, s-a referit la cazuri din familia sa, când s-au îmbolnăvit soţia sau una din fiicele sale.
"Recunosc că m-am simţit atacat când Crin Antonescu a făcut referire la femei. Sunt un om care a trăit în casă cu trei femei, care uneori au fost în situaţii dificile. Nu vreau să dezvolt, dar când navigam, am venit dintr-un voiaj, iar Ioana era bolnavă şi am rămas acasă alături de soţia mea. Când s-a născut fiica cea mică, soţia a avut nişte probleme după naştere şi am rămas solidar cu soţia mea, nu am mai plecat în voiaj, am rămas lângă ea", a spus Băsescu, citat de Mediafax. El a mai spus că unui om care a rămas lângă soţie tot timpul, lângă familie, nu i se poate reproşa că promovează femei care nu sunt pe gustul "domnului Antonescu".
"AŢI PROMOVAT FEMEIA CU SUCCES FACIL"
Precizările vin după ce sâmbătă, la Cluj, într-o primă confruntare electorală din această campanie, candidaţii la prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu au avut o dispută pe subiectul femeilor promovate de şeful statului, Antonescu susţinând că Băsescu a promovat "femeia-obiect", preşedintele replicând că greşeşte în această abordare. Liderul PNL nu a dat nume, dar se putea uşor înţelege că este vorba despre Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, Sulfina Barbu.
"Aţi promovat femeia-obiect, femeia cu succes facil. Aţi vorbit despre păsărică, despre o femeie, nu despre un bărbat. I-aţi smuls telefonul unei ziariste, nu unui ziarist. Aţi invitat pe masă o ziaristă, nu un ziarist", a continuat Antonescu, făcând trimi