După aproape două ore de discuţii, reuniunea de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Băsescu şi miniştrii cu responsabilităţi în implementarea fondurilor UE s-a încheiat.
Premierul Boc şi mai mulţi miniştri, în special cei cu responsabilităţi în atragerea fondurilor europene, au discutat la Palatul Cotroceni cu preşedintele Băsescu într-o şedinţă convocată de şeful statului începând cu ora 10.00.
La întâlnire au fost abordate "mai multe teme economice în contextul ultimelor evoluţii internaţionale", a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan.
În afară de primul-ministru, mai sunt la Cotroceni Sulfina Barbu, Gheorghe Ialomiţianu, Anca Boagiu, Ion Ariton. Principala temă de discuţie ar fi absorbţia fondurilor europene.
Preşedintele Traian Băsescu a spus duminică, la Bruxelles, că va discuta cu reprezentanţii Guvernului despre Consiliul European la care a participat, urmând ca, ulterior, să explice public care sunt riscurile pentru România în urma recapitalizării băncilor, scrie NewsIn.
"Mâine dimineaţă (luni - n.r.) voi informa Guvernul despre Consiliu şi perspective, şi după ce mă întâlnesc cu reprezentanţi ai Guvernului voi avea o declaraţie de presă în care să intrăm mai bine în detalii cu privire la riscurile pe care le are România dacă nu se produce o capitalizare consistentă şi corectă", a precizat Băsescu.
De altfel, tot la Bruxelles, Traian Băsescu a anunţat că va avea marţi, de la ora 13.00, o întâlnire cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, urmând să discute probleme ce ţin de absorbţia fondurilor europene de către România. Întâlnirea vine în contextul în care liderii UE urmează să se reunească miercuri din nou la Bruxelles, pentru continuarea discuţiilor din Consiliul European privind situaţia economică a Uniunii.
Cât priveşte discuţiile din cadrul Consiliului European cu privire la chestiuni