Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este cea mai bună apă de băut

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Potrivit nutriţioniştilor, cele mai sănătoase surse de apă sunt cele situate cât mai departe de oraş, de preferat în munţi.

Apa este singurul lichid care hidratează organismul şi potoleşte setea, asigurând totodată şi un aport semnificativ de minerale.

Nutriţioniştii ne sfătuiesc să citim cu atenţie eticheta de fiecare dată când cumpărăm apă îmbuteliată de la o firmă necunoscută. Apa de calitate ar trebui să aibă specificat pe etichetă izvorul de la care provine şi producătorul. Dacă este amintit doar cel din urmă este posibil să fie colectată de la o sursă aflată în apropierea oraşului. Prin urmare, chiar dacă trecut printr-un proces de filtrare, apa poate fi încărcată cu impurităţi.

Potrivit nutriţioniştilor, cea mai bună apă de băut trebuie să provină de la izvoare cunoscute, care se găsesc în munţi unde gradul de poluare este foarte scăzut. În general, o astfel de apă este comercializată de producători renumiţi, precum: Izvorul Minunilor, Borsec, Carpatina, Izvorul Alb, Dorna, Tuşnad şi Bucovina.

Calciul şi clorul din apă, nocive

În general, apa care provine de la surse aflate în oraş sau în apropierea acestuia este îmbogăţită cu calciu, magneziu şi cu clorură de sodiu care, de altfel, îi dau şi gustul sălciu. În plus, în cele mai multe cazuri, cantitatea de clor pe care o conţine este peste doza recomandată, favorizând apariţia pietrelor la rinichi. Specialiştii spun că acest tip de apă este la fel de nocivă ca apa de la robinet. În cazul acesteia din urmă filtrele prin care este trecută nu îndepărtează toate impurităţile, precum plumbul, bacteriile şi pesticidele. În plus, apa de la robinet conţine la fel de mult mult clor, din cauza căruia pot apărea probleme digestive, precum ulcerul.

Apă minerală plată sau carbogazoasă?

Cele mai multe persoane preferă apa plată, care este tot o apă mine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 7 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 11 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 6 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°