Moartea unui om însemna de obicei pentru cei din vechime un soi de spectacol, o viziune terifiantă, dar în acelaşi timp uimitoare, un fenomen absolut intrigant care cerea conştientizare şi atenţie adecvată.

În ciuda faptului că moartea pândea la tot pasul, fie în focul bătăliilor, fie ca parte integrantă a ritualurilor sacrificiale, anticii romani nu ezitau să privească vărsarea de sânge drept o formă extraordinară de distracţie, de entertainment.

Mai citeşte:

Top zece destinaţii din Europa pentru iarna 2012 – 2013 . Iată ce destinaţie din România se află în acest top internaţional

Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric

De pildă, jocurile de gladiatori îşi au originile în ceremonia funerară dedicată unui cetăţean foarte bogat, pentru a simboliza lupta şi încercarea disperată a omului de a învinge moartea şi a-şi depăşi condiţia de muritor. Ulterior această viziune alegorică s-a transformat într-o serie de spectacole extrem de populare care făceau deliciul publicului pasionat de haos şi distrugere. Lauda sângelui şi morţii nu era numai ceva foarte des întâlnit pretutindeni în imperiul roman. Cu toţii manifestau o adevărată frenezie şi nerăbdare când venea vorba de jocurile din arenă. Plebei sau aristocraţi, bărbaţi sau femei, cu toţii se bucurau de moartea ca sport şi participau la desfăşurarea macabră a acesteia.

Amfiteatrele şi arenele erau pline de obicei, indiferent dacă era vorba de lupte între gladiatori, execuţii ritualizate sau vânătoare de animale. Scopul lor varia de la distracţie pentru cetăţeni, pedepse pentru diverse nelegiuniri, avertizări pentru aceştia, la dorinţa de a crea o legătură între împărat şi cercurile de jos, uneori prin organizarea de ospeţe. Aşadar, pasiunea pentru sânge servea unor scopuri semnificative pentru societatea romană.

Click aici pentru restul articolului