Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admiterea pe bază de teze unice încurajează mediocritatea

Publicat in Adevarul, miercuri 21 mai 2008 ·

Sistemul educaţional pune în pericol sănătatea elevilor prin suprasolicitare şi stimulează corupţia cadrelor didactice În timp ce în străinătate se iau în calcul mai mult notele

Sistemul educaţional pune în pericol sănătatea elevilor prin suprasolicitare şi stimulează corupţia cadrelor didactice

În timp ce în străinătate se iau în calcul mai mult notele de la materiile de specialitate, la noi, şcolarii sunt siliţi să înveţe la toate disciplinele. Altfel riscă să piardă admiterea în liceele bune.

Introducerea admiterii la liceu pe baza notelor obţinute în gimnaziu şi la tezele cu subiect unic nu a scăpat sistemul de învăţământ de corupţie.

"Copilul meu este foarte bun la matematică, dar nu are talent nici la desen şi nici la muzică. Dacă văd că începe să ia note mici la anumite materii, e semn că profesoara care predă la clasă vrea ceva. Merg atunci şi îi dau un cadou şi un buchet de flori.

Situaţia şcolară se îndreaptă o vreme, după care mă duc din nou", ne-a mărturisit părintele unui elev de clasa a VII-a, care a dorit să-şi păstreze anonimatul pentru a nu periclita situaţia şcolară a copilului său. El a adăugat că asupra elevilor din gimnaziu, presiunea notelor mari la toate materiile este enormă. "Este un stres inimaginabil atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi", ne-a mărturisit acesta.

Sistem pentru tocilari

Ştefan Vlaston, preşedintele EDUCER, ne-a spus că "sistemul pe baza tezelor unice este necinstit, pentru că nu există siguranţa corectitudinii. În multe dintre judeţe, inspectorii chiar au recunoscut că s-a copiat la tezele unice". Vlaston mai precizează că mulţi profesori îi lasă pe elevi să copieze pentru a-i proteja, fiind convinşi că şi alţii procedează la fel.

Preşedintele EDUCER a explicat că, în şcoală, elevul este obligat să înveţe noţiuni fără aplicabilitate, neţinându-se cont că un copil poat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 50 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 52 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°