Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să-ţi protejezi copiii în sezonul rece

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Cele mai rele şi mai înspăimântătoare răceli le are copilul tău. Când îl auzi cum se chinuie să respire prin nasul înfundat sau când te trezeşti în miez de noapte şi copilul are deja febră mare, simţi că ai face orice pentru a-l vedea vindecat. Acum, că s-a răcit vremea, copiii sunt şi mai predispuşi la virusuri. Am intrat în anotimpul gripei.

Pentru a împiedica boala să pună stăpânire pe familia ta, CNN ne oferă câteva idei pentru a scăpa cât mai repede de răceli şi gripe.

Fă vaccinul antigripal!

Deşi vaccinul împotriva gripei nu protejează copilul de orice formă de răceală sau gripă (n.r. - americanii spun că este eficient în proporţie de 62%), măcar scurtează perioada bolii şi ameliorează efectele.

Pune mâna la gură când tuşeşti!

Germenii gripei se pot „propulsa“ la aproape doi metri în faţă atunci când tuşeşti sau strănuţi. Învaţă copiii să pună mâna la gură şi la nas când tuşesc, eventual cu o batistuţă de unică folosinţă pe care să o arunce după.

Ţine copiii acasă atunci când sunt bolnavi. Asta înseamnă fără grădiniţă sau şcoală (unde ar putea transmite boala la toţi colegii de clasă) şi fără vizite. Mai mult, ţine copilul în camera lui sau, dacă toată familia e bolnavă, ţine departe copiii în cazul în care nu au simptome de răceală.

Dacă este o epidemie de gripă în cartier sau la şcoală, evită mulţimile, renunţă la cinematograf sau la ieşitul în oraş, măcar până când trece perioada răcelilor.

Păstrează curăţenia!

Acum este cel mai important moment pentru lecţiile de igienă. Învaţă copilul să aibă mâinile curate, să se spele cel puţin 20 de secunde cu apă caldă şi săpun. Păstrează suprafeţele pe unde pun copiii mâna foarte curate şi dezinfectate. Virusul gripei poate supravieţui şi opt ore pe mobilă sau jucării, mai ales pe telecomanda de la televizor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 16 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 37 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°