„Adevărul“ vă prezintă săptămânal povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi este rândul lui Romulus Gabor, atacantul care a refuzat oferte din Europa şi America, pentru a deveni unul dintre simbolurile Corvinului Hunedoara.

Romică Gabor a început să joace fotbal la Jiul Petroşani, chemat la o selecţie de un văr de al său. A trecut de probe dar nu a stat mult la echipă şi după câteva meciuri, s-a întors acasă, la Hunedoara. Din 1977 şi până în 1990 a evoluat doar pentru Corvinul, club la care avea să cunoască gloria şi unde în anii '80 se plăteau salarii mai mari ca la echipele din Bucureşti. În oraşul furnalelor venise antrenor-jucător Mircea Lucescu, cel care avea să construiască o „generaţie de aur" cu Gabor, Rednic, Klein, Mateuţ sau Andone.

Rezultatele au început să apară, dar odată cu ele şi piedicile puse de echipele puterii ceauşiste. Iar Gabor, o extremă dreapta cu viteză şi dribling fulminant, a resimţit şi el la un moment dat repercursiunile regimului. Într-un meci cu Scorniceşti, arbitrul l-a eliminat fără motiv şi de pe banca de rezerve doi miliţieni l-au dus la secţie unde l-au ţinut până la sfârşitul jocului. Corvinul, cu un om mai puţin, a pierdut meciul şi abia când colegii săi părăseau stadionul, a fost şi el eliberat.

Pe urmele lui Maradona

Momentul de glorie a lui Gabor a fost în 1981, când România a participat la Campionatul Mondial pentru Tineret, competiţie desfăşurată în Australia. „Cangurii" noştri s‑au clasat pe locul trei, după ce în finala mică au învins Anglia printr-un gol reuşit chiar de el. A marcat, în total, patru goluri, şi a primit „Gheata de Bronz" dar şi trofeul „Balonul de Aur", decernat de Joao Havelange, preşedintele de atunci al FIFA. Maradona câştigase acelaşi trofeu cu doi ani în urmă, iar performanţa realizată atunci de Gabor nu a mai fost egalată de niciun alt fotbalist român.

A avut o