A incetat din viata Georges Moustaki, unul din idolii generatiei mele. Mi-am trait adolescenta ascultandu-i pe Brel, Brassens, Moustaki, Barbara, Greco, Ferre, Aznavour, Montand. M-am identificat cu acel metec, “Juif errant si patre grecque”. Ma leganam, inganand cantecul sau, in hamacul iluziilor mele. Eram copil cand am auzit prima data “Milord”, cantecul scris de Moustaki pentru Edith Piaf (avea sa devina iubitul mari sansonetiste). Apoi, in anii 70, Nous sommes deux, cantecul lui Theodorakis… Era despre prizonierii politici din Grecia coloneilor, putea fi despre victimele dictaturilor de pretutindeni. Caut pe Youtube si retraiesc acele timpuri: Moustaki, Brassens, Marie Laforet, Leonard Cohen, Sonny and Cher, Dylan, Donovan, Celentano, Czeslaw Niemen, Ewa Demarczyk, Bulat Okudjava… Vorba lui Simone Signoret: La nostalgie n’est plus ce qu’elle etait…
http://www.youtube.chttp://www.youtube.com/watch?v=lUNOVC1qVjc
com/watch?feature=player_detailpage&v=tEQvRXRtIlg
http://www.amazon.fr/nostalgie-nest-plus-quelle-%C3%A9tait/dp/2020049198
http://www.youtube.com/watch?v=3Pj47oCcLGw
Citesc azi in New York Times:
“His philosophy was reflected in his 1973 song “Declaration”: “I declare a permanent state of happiness and the right of everyone to every privilege. I say that suffering is a sacrilege when there are roses and white bread for everyone.”
Je déclare l’état de bonheur permanent
Et le droit de chacun à tous les privilèges.
Je dis que la souffrance est chose sacrilège
Quand il y a pour tous des roses et du pain blanc.
http://www.youtube.com/watch?v=GE36AFot1HU
A incetat din viata Georges Moustaki, unul din idolii generatiei mele. Mi-am trait adolescenta ascultandu-i pe Brel, Brassens, Moustaki, Barbara, Greco, Ferre, Aznavour, Montand. M-am identificat cu acel metec, “Juif errant si patre grecque”. Ma