Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce credeţi că ar trebui făcut, pentru ca infirmierele din centrele care găzduiesc bolnavi psihic, să nu mai fie victimele agresiunilor acestora?

Publicat in Impact in Gorj, marți 10 ianuarie 2012 ·

„Nu cred că ar fi trebuit făcut nimic, aceşti oameni sunt bolnav psihici şi asta e natura lor, nu au ce face. Aceste femei, când s-au dus să lucreze acolo li-au asumat această răspundere. Bine, acum dacă stăm să ne gândim şi pe altă parte, aceste femei sunt plătite destul de prost pentru riscul la care sunt supuse zi de zi, dar nu au ce face, pentru că ştiu că un loc de muncă în ziua de azi este foarte greu de găsit. E greu când şti că trebuie să lucrezi acolo, e mai mult un cerc vicios…”cetăţean

„Autorităţile care se ocupă de acest centru ar trebui să ia mai multe măsuri, nu ştiu, să vorbească cu cei de la Consiliul Judeţean să facă ceva. Cred că aceste cazuri se mai întâmplă şi se vor mai întâmpla, chiar ieri am auzit ceva de genu, că au mai fost bătute alte infirmiere. Nu e posibil aşa ceva. Trebuie făcut ceva”Marcel, Târgu-Jiu

„Aceşti bolnavi psihic nu pot răspunde pentru faptele lor, ei nu au discernământ, nu pot controla reacţii, atitudini, nu pot gândi ce fac, deci aceşti oameni ar trebui, după părerea mea să îşi caute un nou loc de muncă” Andrei

„În aceste centre ar trebui să lucreze oameni cu experienţă, oameni care au lucrat toată viaţa cu astfel de cazuri, oameni care ştiu cum să se comporte cu aceşti oameni, care din păcate, sunt renegaţi de societate. Nu ştiu dacă aceste asistente au dreptul de a riposta, dacă ripostează se face anchetă, dacă nu ripostează riscă să înfunde spitalul, nu şti cum să o mai dai”Lucian

„Nu cred că ar fi trebuit făcut nimic, aceşti oameni sunt bolnav psihici şi asta e natura lor, nu au ce face. Aceste femei, când s-au dus să lucreze acolo li-au asumat această răspundere. Bine, acum dacă stăm să ne gândim şi pe altă parte, aceste femei sunt plătite destul de prost pentru riscul la care sunt supuse zi de zi, dar nu au ce face, pentru că ştiu că un loc de muncă în ziua de azi este foarte greu de găsit. E g

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 28 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 46 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 25 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°