Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examenul de licenţă de la Spiru Haret a fost suspendat

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 ·

Absolvenţii învăţământului la distanţă neautorizat de la Universitatea Spiru Haret (USH) ar fi trebuit să susţină din nou examenul de licenţă în perioada 15 -30 septembrie. Ministerul Educaţiei şi USH nu au reuşit însă să ajungă la un acord privind condiţiile de desfăşurare a acestui examen. În consecinţă, licenţa a fost suspendată până la un termen încă necunoscut. Între timp, aproximativ 15.000 de absolvenţi rămân cu diplomele nerecunoscute.

"Examenul de licenţă trebuia să se dea în perioada 15-30 septembrie, dar nu mai este de actualitate. Acest lucru a fost deja comunicat forurilor din subordinea universităţii cu rang de suspendare a examenului până când o să apară un act normativ din partea Ministerului Educaţiei, un document juridic ferm, din care să rezulte condiţiile clare de desfăşurare a examenului", a declarat pentru Realitatea.net, purtătorul de cuvânt al Universităţii Spiru Haret, Corneliu Toader.

În acest moment, Universitatea Spiru Haret aşteaptă acest document care trebuie "să fie concret, ca să nu mai existe riscul de a face asemenea demersuri, care au venit dintr-o poziţie de sprijin a absolvenţilor noştri care au "beneficiat" de atuuri negative, când au fost scoşi din concursurile de titularizare, secundariat sau definitivat", a completat oficialul.

În întâmpinarea absolvenţilor de la Spiru Haret, conducerea instituţiei de învăţământ a hotărât reorganizarea examenului de licenţă, iar pentru asta s-a cerut acordul Ministerului. "La vremea respectivă, temeiurile juridice nu erau foarte limpede clarificate. În condiţiile acestea, negocierile pe condiţiile impuse de Ministerul Educaţiei au continuat în timpul verii", a conchis Corneliu Toader.

De partea Ministerului Educaţiei, consilierul ministrului, Tudorel Urian, a confirmat pentru Realitatea.net amânarea examenului de licenţă de la Spiru Haret şi a explicat că în p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°