SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, se transformă, sâmbătă, 7 decembrie, în pistă de alergat pentru bucureştenii dornici de mişcare. Clădirea va găzdui un maraton în care sute de oameni vor urca cele 680 de trepte ale turnului.
Bucureştenii înscrişi în competiţie vor lua startul din zece în zece secunde, doi câte doi, purtând cipuri electronice de cronometrare, astfel încât fiecare participant îşi va putea afla la finalul maratonului timpul obţinut.
Startul cursei va fi dat la ora 12.00, atunci când competitorii vor avea de urcat 34 de etaje, adică 680 de trepte.
Fondurile strânse în urma înscrierilor vor fi donate, potrivit organizatorilor, unui centru de îngrijiri paliative din apropierea Capitalei. „Noul Centru de Îngrijiri Paliative va asigura tratament şi suport adecvat pacienţilor cu boli limitative de viaţă sau în stadiu terminal, dar şi familiilor acestora“, a spus Patricia Puşchilă, coordonator Fundraising al Hospice Casa Sperenţei, centrul la care vor merge banii.
Pe aceeaşi temă:
SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, se transformă în „pistă de alergat“. Bucureştenii fac întrecere pe 680 de trepte
Sky Tower are noi chiriaşi: un restaurant spaniol va fi noua atracţie a celei mai înalte clădiri din Bucureşti
Clădirile care zgârie norii Capitalei. Sky Tower, cea mai înaltă construcţie din România: 37 de etaje, 137 de metri