Ştiu sigur că nu poţi fi cu adevărat grav dacă nu ai umor, după cum nici umor nu poţi să ai dacă nu iei lumea în serios. Pentru cel pe care viaţa l-a mai şi lovit şi, mai ales, cel care a şi avut minte să priceapă câte ceva din aceste lecţii, puţine sunt pe lumea asta lucrurile de care nu se poate râde.

Din când în când, orice om care nu vrea să se mintă simte nevoia să-şi iasă din rol. Să întrerupă ritmul normal, să renunţe, fie şi numai pentru scurt timp, la confortul de zi cu zi, la tabieturile sale, la rutina atât de plăcută. Să-şi ia o minusculă vacanţă de la normalitate şi să comită un lucru inadecvat. Inadecvat, vreau să spun, faţă de comportamentul său de zi cu zi. Nu cred că poţi fi 24 de ore din 24, 365 de zile pe an serios, riguros, silitor, principial. Sigur, e bine să te străduieşti să fii astfel, să-ţi asumi o anumită partitură socială, instituţională, academică ori familială. Dar şi câte o breşă făcută în această platoşă e necesară, pentru ca spiritul să nu se sufoce. Trăim, cu toţii, într-o comunitate care ne impune şi normele comportamentale şi, ne place sau nu, ne supunem cel mai adesea aşteptărilor pe care cei din jur le au de la noi. E bine să-ţi asumi şi o asemenea conduită. Dar e bine şi, mai ales, igienic, să faci loc în viaţa ta, din când în când, şi excepţiei. Nu pe nepusă masă, nu în contexte nepotrivite. Mica revoltă faţă de rolul tău social sau academic este binevenită, dar nu plasată aiurea. Nepotrivirea se numeşte kitsch, iar fronda lipsită de sens intră în această categorie. Prefer conformismul cu nuanţe frondei lipsite de elasticitate şi de calm. Lucrurile autentice nu se fac niciodată cu îndârjire, cu patimă.

După mintea mea, ipostazele care unora le par total divergente nu se exclud; ba chiar cred că se presupun reciproc. Poţi fi, de pildă, un foarte bun profesor şi totodată microbist. Îi poţi citi în franceză pe Prous