«Numai noi, cei din afară de zidurile bordelului regal, n-am ştiut nimic».
Generalul Nicolae Condeescu e unul dintre stâlpii de bază ai Camarilei. Adjutant al Principelului Carol, îl însoţeşte pe acesta, în 1919, într-o călătorie în jurul lumii. Ministru de Război în guvernul PNŢ, e capul complotiştilor care-l aduc pe Carol al II-lea în ţară, în iunie 1940. Ernest Urdăreanu e Mareşal al Palatului şi om de încredere al Elenei Lupescu. Mihail Ghelmegeanu şi Virgil Potîrcă sunt şi ei lideri PNŢ, foşti demnitari în guverne ţărăniste. Cei trei vor trăda PNŢ-ul pentru a deveni instrumente ale lui Carol al II-lea în planul diabolic de instaurare a Dictaturii Regale.
În Guvernul Goga, Armand Călinescu va fi ministru de Interne, iar Virgil Potîrcă, ministru la Lucrări publice şi Comunicaţii, ad-interim la Agricultură. Lui Mihail Ghelmegeanu i se va da un post de ministru în Guvernul de Dictatură Regală. Toţi trei vor fi excluşi din PNŢ. În aceeaşi noapte, între 23.00 şi 2.00, Armand Călinescu are o lungă întrevedere cu Goga. Acesta din urmă, potrivit Însemnărilor politice ale lui Armand Călinescu „îşi dezvoltă programul, pe care l-a discutat cu Regele într-o lungă audienţă particulară", în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1937.
Pentru ziua de 24 decembrie 1937 Armand Călinescu notează: „Mă cheamă Urdăreanu la el. Mă întreabă dacă m-am înţeles cu Goga. Ar urma ca constituirea noului guvern să se facă la 29 decembrie...". Însemnările din 25 decembrie 1937 ne dezvăluie că Regele îl abandonase pe Tătărescu, dar mai ales, că-i ascundea fostului prim sfetnic planurile sale cu Goga: „ Lungă întrevedere cu Goga. Îmi spune că Tătărescu a fost chemat de rege ieri şi i-a spus că încercarea de a asigura prima majoritară... inutilă. Va trebui să se retragă. Îi mulţumeşte pentru serviciile aduse. Tătărescu cere trei zile şi întreabă cine va veni. Rex răspunde: «