Ce mirare si ce bucurie trebuie sa fi fost pentru intaii oameni care au facut, au gustat si au mancat "painea noastra cea de toate zilele" (Evanghelia dupa Luca) sau "painea noastra cea spre fiinta" (Evanghelia dupa Matei). Amandoua atributele de mai sus apar si astazi in variantele "Rugaciunii domnesti", zisa si "Tatal nostru". La romani, painea, hrana fundamentala, divina, nu lipseste din obiceiurile niciunuia dintre cele trei mari momente din viata omului: nasterea, nunta, moartea. In ipostaza de anafura, painea se imparte, se daruieste, oamenilor precum trupul jertfit al Mantuitorului. Cu paine si sare ii intampina romanii pe cei mai dragi ori cei mai importanti oaspeti. Chiar si astazi taranii nu rup sau nu taie painea pana ce nu-i fac cruce deasupra. Fara paine, cei mai multi romani nu sufera sa manance alta hrana, incat ni s-a dus si vestea in aceasta privinta.

Cultivarea graului are traditii multimilenare pe teritoriul Daciei, confirmate nu doar de descoperirile arheologice, dar si de multitudinea credintelor si obiceiurilor legate de cerealele autohtone si de paine, in vigoare si astazi. Se pare ca, din motive de siguranta, cei mai vechi stramosi ai nostri preferau muntii, fiind dese culturile pe inaltimi, pana pe la 1200 m altitudine. Mai tarziu, au taiat padurile campurilor si au destelenit pamantul, mult mai manos decat cel montan, intemeindu-si asezari trainice, indeosebi in preajma raurilor si a lacurilor. Arheologii scot permanent la lumina grau carbonizat si numeroase unelte agricole: brazdare de plug, seceri, coase etc. Bogatia pamantului nostru a fost unul din motivele principale ale venirii negutatorilor greci, cu acordul getilor, in cetatile dobrogene Histria, Tomis si Callatis, in veacurile VII-VI i.Cr. Celebrul orator grec Demostenes ii informa pe atenieni ca pamantul dobrogean "produce cea mai mare cantitate de grau", laolalta