Echipa naţională de handbal masculin a pierdut cu 25-36 barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2008, fiind nevoită să bată la mai mult de 11 puncte în meciul retur pentru a merge mai departe. “Sunt dezamăgit de rezultat şi cred că diferenţa în acest meci a fost făcută de lipsa noastră de concentrare şi de prospeţime. Dacă nu ratam atât, scorul era mult mai strâns. Într-un meci cu o asemenea miză, procentajul reuşitelor trebuie să fie de minimum 60 la sută, iar noi am avut sub 50.
Astăzi ne-a surprins propria neputinţă, iar vina o purtăm noi, tehnicienii, în primul rând”, a spus antrenorul Lucian Râşniţă. Handbalistul suedez Dalibor Doder a declarat, la rândul său după meci, că România poate bate în meciul retur, însă în nici un caz la o diferenţă de 11 puncte. “Ne-am aşteptat la o Românie mult mai puternică, dar nouă azi ne-a ieşit cam totul şi în atac, şi în apărare. Ne dorim să câştigăm şi meciul retur, dar cred că şi România poate învinge, însă nu la diferenţa necesară pentru a obţine calificarea. Îmi doresc mai mult ca orice să merg la Campionatul European şi voi lupta cu toată echipa României ca să-mi îndeplinesc dorinţa”, a spus Doder. (D.R.)
Echipa naţională de handbal masculin a pierdut cu 25-36 barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2008, fiind nevoită să bată la mai mult de 11 puncte în meciul retur pentru a merge mai departe. “Sunt dezamăgit de rezultat şi cred că diferenţa în acest meci a fost făcută de lipsa noastră de concentrare şi de prospeţime. Dacă nu ratam atât, scorul era mult mai strâns. Într-un meci cu o asemenea miză, procentajul reuşitelor trebuie să fie de minimum 60 la sută, iar noi am avut sub 50.
Astăzi ne-a surprins propria neputinţă, iar vina o purtăm noi, tehnicienii, în primul rând”, a spus antrenorul Lucian Râşniţă. Handbalistul suedez Dalibor Doder a declarat, la rândul său după m